Art. 9. - Art. 9: Interdicţii specifice cu privire la circulaţia transporturilor de porcine deţinute, în zone de restricţii I, II şi III, în interiorul şi în afara acestor zone de restricţii - Regulamentul 594/16-mar-2023 de stabilire a unor măsuri speciale de control al pestei porcine africane şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/605

Acte UE

Jurnalul Oficial 79L

În vigoare
Versiune de la: 20 Decembrie 2025
Art. 9: Interdicţii specifice cu privire la circulaţia transporturilor de porcine deţinute, în zone de restricţii I, II şi III, în interiorul şi în afara acestor zone de restricţii
(1)Autoritatea competentă a statului membru în cauză interzice circulaţia transporturilor de porcine deţinute, în zone de restricţii I, II şi III, în interiorul şi în afara acestor zone de restricţii.
(2)Autoritatea competentă a statului membru în cauză poate decide că interdicţia prevăzută la alineatul (1) nu se aplică:
a)circulaţiei transporturilor de porcine deţinute, într-o zonă de restricţii I către unităţi situate în aceeaşi zonă de restricţii sau în alte zone de restricţii I, către zone de restricţii II şi III sau în afara acestor zone de restricţii, cu condiţia ca unitatea de destinaţie să fie situată pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză;
b)circulaţiei transporturilor de porcine deţinute, în unităţi izolate situate în zone de restricţii I, II şi III, dacă:
(i)autoritatea competentă a statului membru în cauză a evaluat riscurile care decurg dintr-o astfel de circulaţie şi evaluarea respectivă a arătat faptul că riscul de răspândire a pestei porcine africane este neglijabil;
(ii)circulaţia porcinelor este efectuată exclusiv către o altă unitate izolată situată în acelaşi stat membru în cauză.
(3)Prin derogare de la interdicţiile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, autoritatea competentă a statului membru în cauză poate autoriza circulaţia transporturilor de porcine deţinute, în zone de restricţii I, II şi III, în interiorul şi în afara acestor zone de restricţii, în cazurile care fac obiectul articolelor 22 - 31, sub rezerva respectării condiţiilor specifice prevăzute la aceste articole.