Art. 28. - Art. 28: Condiţii specifice pentru acordarea de derogări prin care se autorizează circulaţia transporturilor de porcine deţinute într-o zonă de restricţii III, în interiorul şi în afara acestei zone de restricţii, către o zonă de restricţii I sau II situată pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză - Regulamentul 594/16-mar-2023 de stabilire a unor măsuri speciale de control al pestei porcine africane şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/605
Acte UE
Jurnalul Oficial 79L
În vigoare Versiune de la: 26 Noiembrie 2025