Art. 24. - Art. 24: Condiţii specifice pentru acordarea de derogări prin care se autorizează circulaţia transporturilor de porcine deţinute într-o zonă de restricţii II, în interiorul şi în afara acestei zone de restricţii, către un abator situat pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză în vederea sacrificării imediate - Regulamentul 594/16-mar-2023 de stabilire a unor măsuri speciale de control al pestei porcine africane şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/605

Acte UE

Jurnalul Oficial 79L

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 24: Condiţii specifice pentru acordarea de derogări prin care se autorizează circulaţia transporturilor de porcine deţinute într-o zonă de restricţii II, în interiorul şi în afara acestei zone de restricţii, către un abator situat pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză în vederea sacrificării imediate
(1)Prin derogare de la interdicţia prevăzută la articolul 9 alineatul (1), autoritatea competentă a statului membru în cauză poate autoriza circulaţia transporturilor de porcine deţinute într-o zonă de restricţii II, în interiorul şi în afara acestei zone de restricţii, către un abator situat pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză, dacă:
a)porcinele deţinute sunt deplasate în vederea sacrificării imediate;
b)abatorul de destinaţie este desemnat în conformitate cu articolul 44 alineatul (1).
(2)Autoritatea competentă acordă autorizaţiile prevăzute la alineatul (1) numai dacă sunt respectate:
a)condiţiile generale prevăzute la articolul 43 alineatele (2)-(7) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687;
b)condiţiile generale suplimentare prevăzute la articolul 14 alineatul (2), articolul 15 alineatul (1) literele (b) şi (c), articolul 15 alineatele (2) şi (3) şi la articolele 16 şi 17.
(3)Prin derogare de la interdicţia prevăzută la articolul 9 alineatul (1), în cazul în care circulaţia menţionată la alineatul (1) din prezentul articol nu respectă condiţiile prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol, autoritatea competentă a statului membru în cauză poate autoriza circulaţia transporturilor de porcine deţinute într-o zonă de restricţii II, în interiorul sau în afara acestei zone de restricţii, dacă:
a)înainte de acordarea autorizaţiei, autoritatea competentă a statului membru în cauză a evaluat riscurile care decurg dintr-o astfel de autorizare şi evaluarea a arătat faptul că riscul de răspândire a pestei porcine africane este neglijabil;
b)porcinele deţinute sunt deplasate în vederea sacrificării imediate şi în conformitate cu articolul 28 alineatul (2), articolul 29 alineatul (2) litera (a) şi articolul 29 alineatul (2) litera (b) punctele (i)-(v) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687;
c)abatorul de destinaţie este desemnat în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) şi este situat:
(i)în interiorul aceleiaşi zone de restricţii II sau în altă zonă de restricţii II, cât mai aproape posibil de unitatea de expediere;
(ii)în zone de restricţii I sau III situate pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză, în cazul în care nu este posibilă sacrificarea animalelor în zona de restricţii II;
(iii)în zone din exteriorul zonelor de restricţii I, II şi III situate pe teritoriul aceluiaşi stat membru, în cazul în care nu este posibilă sacrificarea animalelor în zonele de restricţii I, II sau III;
d)subprodusele de origine animală obţinute de la porcine deţinute într-o zonă de restricţii II se prelucrează sau se elimină în conformitate cu articolele 35 şi 39;
e)carnea proaspătă şi produsele din carne, inclusiv membranele naturale, obţinute de la porcine deţinute într-o zonă de restricţii II sunt transportate de la un abator, în interiorul aceluiaşi stat membru, numai în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) litera (b).
(4)Autoritatea competentă din statul membru în cauză poate decide că condiţia generală prevăzută la articolul 43 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 nu se aplică circulaţiei autorizate a transporturilor de porcine deţinute într-o zonă de restricţii II, cu condiţia ca porcinele deţinute să fie deplasate în interiorul aceluiaşi stat membru în scopul sacrificării imediate.