Art. 16. - Art. 16: Condiţii generale suplimentare vizând unităţile pentru porcine deţinute situate în zone de restricţii I, II şi III - Regulamentul 594/16-mar-2023 de stabilire a unor măsuri speciale de control al pestei porcine africane şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/605

Acte UE

Jurnalul Oficial 79L

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 16: Condiţii generale suplimentare vizând unităţile pentru porcine deţinute situate în zone de restricţii I, II şi III
(1)Autoritatea competentă a statului membru în cauză autorizează circulaţia transporturilor de porcine deţinute în unităţi situate în zone de restricţii I, II sau III sau a transporturilor de materiale germinative colectate în zone de restricţii II sau III, în interiorul şi în afara acestor zone de restricţii, în cazurile care fac obiectul articolelor 22-25 şi al articolelor 28-34, numai sub rezerva respectării condiţiilor specifice prevăzute la aceste articole şi a următoarelor condiţii generale suplimentare:
a)unitatea de expediere a fost vizitată de un medic veterinar oficial cel puţin o dată după listarea zonelor de restricţii I, II şi III în anexa I la prezentul regulament sau în perioada de trei luni precedentă datei circulaţiei transportului şi face obiectul vizitelor periodice efectuate de medici veterinari oficiali astfel cum este prevăzut la articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, după cum urmează:
(i)în zonele de restricţii I şi II: cel puţin de două ori pe an, cu un interval de cel puţin patru luni între aceste vizite;
(ii)în zona de restricţii III: cel puţin o dată la trei luni;
b)unitatea de expediere aplică cerinţe de biosecuritate vizând pesta porcină africană:
(i)în conformitate cu măsurile consolidate de biosecuritate prevăzute în anexa III; şi
(ii)astfel cum au fost stabilite de statul membru în cauză;
c)în unitatea de expediere se realizează o supraveghere continuă prin intermediul testelor de identificare a agentului patogen al pestei porcine africane:
(i)în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 şi cu anexa sa I; şi
(ii)cu rezultate negative în fiecare săptămână, pentru cel puţin primele două porcine deţinute moarte în vârstă de peste 60 de zile sau, în absenţa unor astfel de animale moarte în vârstă de peste 60 de zile, pentru oricare porcină deţinută, moartă după înţărcare, în fiecare unitate epidemiologică; şi
(iii)cel puţin în perioada de monitorizare vizând pesta porcină africană, prevăzută în anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2020/687, înainte de circulaţia transportului dinspre unitatea de expediere; sau
(iv)dacă este necesar, urmând instrucţiunile autorităţii competente, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (c), în cazul în care nu există porcine deţinute moarte în unitate în timpul perioadei de monitorizare vizând pesta porcină africană, menţionată la litera (c) punctul (iii) de la prezentul alineat.
(2)Autoritatea competentă poate decide să efectueze vizite la unitatea de expediere situată într-o zona de restricţii III astfel cum se menţionează la alineatul (1) litera (a) punctul (ii), cu frecvenţa menţionată la alineatul (1) litera (a) punctul (i), pe baza rezultatului favorabil al ultimei vizite efectuate după listarea zonelor de restricţii I, II şi III în anexa I sau în perioada de trei luni premergătoare datei circulaţiei transportului, indicând faptul că:
a)cerinţele de biosecuritate menţionate la alineatul (1) litera (b) sunt aplicate, iar
b)supravegherea continuă menţionată la alineatul (1) litera (c) se realizează în unitatea respectivă.
(3)Autoritatea competentă a statului membru în cauză poate decide că împrejmuirea cu un gard impenetrabil pentru efectivele de animale prevăzută la punctul 2 litera (h) din anexa III şi menţionată la alineatul (1) litera (b) punctul (i) de la prezentul articol nu este necesară:
a)în cazul unităţilor în care sunt ţinute porcine deţinute, pentru o perioadă de şase luni de la data confirmării primului focar de pestă porcină africană într-un stat membru sau într-o zonă anterior indemne de boală, dacă:
(i)autoritatea competentă a statului membru a evaluat riscurile care decurg dintr-o astfel de decizie şi evaluarea respectivă arată faptul că riscul de răspândire a pestei porcine africane este neglijabil;
(ii)este instituit un sistem alternativ prin care se asigură că porcinele deţinute în unităţi sunt separate de porcinele sălbatice în statele membre în care există o populaţie de porcine sălbatice;
(iii)porcinele deţinute provenind din aceste unităţi nu sunt deplasate către un alt stat membru;
(iv)porcinele nu sunt ţinute temporar sau permanent în aer liber în aceste unităţi; sau
b)în cazul în care supravegherea adecvată şi continuă nu a evidenţiat nicio dovadă a prezenţei permanente a porcinelor sălbatice în statul membru respectiv; sau
c)în cazul unităţilor în care sunt ţinute porcine deţinute, pentru o perioadă de şase luni de la data publicării prezentului regulament, dacă transporturile de porcine deţinute în zone de restricţii I, II şi III şi de produse obţinute de la acestea circulă numai în interiorul acestor zone de restricţii, în conformitate cu articolele 22, 23, 24, 28 sau 30 din prezentul regulament.