Art. 26. - Art. 26: Obligaţia de a efectua verificări - Regulamentul 590/07-feb-2024 privind substanţele care diminuează stratul de ozon şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1005/2009

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Februarie 2024
Art. 26: Obligaţia de a efectua verificări
(1)Autorităţile competente ale statelor membre efectuează verificări pentru a stabili dacă întreprinderile îşi respectă obligaţiile care le revin în temeiul prezentului regulament.
(2)Verificările se efectuează în conformitate cu o abordare bazată pe riscuri, care ia în considerare, în special, antecedentele întreprinderilor în materie de conformitate, riscul de neconformitate a unui anumit produs cu prezentul regulament şi orice alte informaţii relevante primite de la Comisie, de la autorităţile vamale, autorităţile de supraveghere a pieţei, autorităţile de mediu şi de la alte autorităţi naţionale cu funcţii de inspecţie ale statelor membre sau de la autorităţile competente din ţări terţe.
Autorităţile competente ale statelor membre efectuează, de asemenea, verificări atunci când se află în posesia unor dovezi sau a altor informaţii relevante, inclusiv pe baza unor preocupări justificate exprimate de terţi sau de Comisie, cu privire la posibila nerespectare a prezentului regulament.
(3)Verificările menţionate la alineatele (1) şi (2) includ:
a)vizite la faţa locului la unităţi, cu frecvenţa corespunzătoare, şi verificarea documentaţiei şi a echipamentelor relevante; şi
b)verificări ale platformelor online în temeiul prezentului alineat.
Fără a aduce atingere Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European şi al Consiliului (24), în cazul în care o platformă online, care intră sub incidenţa capitolului III secţiunea 4 din regulamentul respectiv, permite încheierea de contracte la distanţă cu întreprinderi care oferă substanţe care diminuează stratul de ozon sau produse şi echipamente care conţin astfel de substanţe, autorităţile competente ale statelor membre verifică dacă întreprinderea, substanţele care diminuează stratul de ozon, produsele sau echipamentele oferite respectă cerinţele prevăzute în prezentul regulament. Autorităţile competente informează şi cooperează cu Comisia şi cu autorităţile competente relevante menţionate la articolul 49 din Regulamentul (UE) 2022/2065 în scopul asigurării respectării regulamentului respectiv.
(24)Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale) (JO L 277, 27.10.2022, p. 1).
Verificările se efectuează fără înştiinţarea prealabilă a întreprinderii, cu excepţia cazului în care este necesară o notificare prealabilă pentru a asigura eficacitatea verificărilor. Statele membre se asigură că întreprinderile acordă autorităţilor competente tot sprijinul necesar pentru a le permite acestora să efectueze controalele prevăzute la prezentul articol.
(4)Autorităţile competente ale statelor membre trebuie să păstreze evidenţe ale verificărilor, indicând în special natura şi rezultatele acestora, precum şi ale măsurilor luate în caz de neconformitate. Evidenţele aferente tuturor verificărilor se păstrează pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.
(5)Un stat membru poate, la solicitarea altui stat membru, să efectueze verificări sau alte investigaţii oficiale cu privire la întreprinderile suspectate a fi implicate în deplasări ilegale ale substanţelor, produselor şi echipamentelor care fac obiectul prezentului regulament şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului membru respectiv. Statul membru solicitant este informat cu privire la rezultatul verificării sau al investigaţiei.
(6)În îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentului regulament, Comisia poate solicita toate informaţiile necesare de la autorităţile competente ale statelor membre şi de la întreprinderi. Atunci când solicită informaţii de la o întreprindere, Comisia înaintează în acelaşi timp o copie a cererii către autoritatea competentă a statului membru pe teritoriul căruia se află sediul întreprinderii respective.
(7)Comisia ia măsurile corespunzătoare pentru a promova un schimb adecvat de informaţii şi o cooperare adecvată între autorităţile competente ale statelor membre şi între autorităţile competente respective şi Comisie. Comisia ia măsurile corespunzătoare pentru a proteja confidenţialitatea informaţiilor obţinute în temeiul prezentului articol.