Art. 77. - Art. 77: Condiţii pentru reducerea fondurilor proprii şi a pasivelor eligibile - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 77: Condiţii pentru reducerea fondurilor proprii şi a pasivelor eligibile
(1)O instituţie obţine aprobarea prealabilă a autorităţii competente înainte de:
a)a reduce sau a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de instituţie într-un mod care este permis în temeiul dreptului intern aplicabil;
b)a reduce, a distribui sau a reclasifica conturile de prime de emisiune aferente instrumentelor de fonduri proprii drept un alt element de fonduri proprii;
c)a exercita opţiunile call, a răscumpăra sau a rambursa instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2 înainte de data scadenţei contractuale a acestora.
(2)O instituţie obţine aprobarea prealabilă a autorităţii de rezoluţie de a exercita opţiunile call sau de a răscumpăra sau a rambursa instrumentele de pasive eligibile care nu sunt vizate la alineatul (1) înainte de data scadenţei contractuale a acestora.