Art. 66. - Art. 66: Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 2 - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 66: Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 2
Din elementele de fonduri proprii de nivel 2 se deduc:
a)deţinerile directe, indirecte şi sintetice ale instituţiei de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2, inclusiv instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 pe care o instituţie ar putea fi obligată să le achiziţioneze ca rezultat al unor obligaţii contractuale existente;
b)deţinerile directe, indirecte şi sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităţilor din sectorul financiar cu care instituţia înregistrează deţineri reciproce care, în opinia autorităţii competente, au fost concepute pentru a creşte în mod artificial fondurile proprii ale instituţiei;
c)cuantumul aplicabil determinat în conformitate cu articolul 70 al deţinerilor directe, indirecte şi sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităţilor din sectorul financiar, în cazul în care o instituţie nu deţine o investiţie semnificativă în aceste entităţi;
d)deţinerile directe, indirecte şi sintetice ale instituţiei de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităţilor din sectorul financiar, în cazul în care instituţia deţine o investiţie semnificativă în aceste entităţi, cu excepţia poziţiilor aferente angajamentelor de preluare fermă deţinute pe o perioadă mai mică de cinci zile lucrătoare.
e)cuantumul elementelor care trebuie deduse din elementele de pasive eligibile în temeiul articolului 72e, care depăşeşte elementele de pasive eligibile ale instituţiei.