Art. 507. - Art. 507: Expuneri mari - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 507: Expuneri mari
(1)ABE monitorizează utilizarea derogărilor prevăzute la articolul 390 alineatul (6) litera (b) şi la articolul 400 alineatul (1) literele (f)-(m) şi alineatul (2) literele (a), (c)-(g), (i), (j) şi (k) şi prezintă Comisiei, până la 28 iunie 2021, un raport care evaluează impactul cantitativ pe care l-ar avea eliminarea acestor derogări sau stabilirea unei limite privind utilizarea lor. Raportul respectiv evaluează, în special, pentru fiecare dintre derogările prevăzute la articolele respective:
a)numărul de expuneri mari care fac obiectul derogărilor în fiecare stat membru;
b)numărul de instituţii care recurg la derogare în fiecare stat membru;
c)valoarea totală a expunerilor care fac obiectul derogărilor în fiecare stat membru.
(2)Până la 31 decembrie 2023, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport cu privire la aplicarea derogărilor menţionate la articolul 390 alineatul (4) şi la articolul 401 alineatul (2) privind metodele de calculare a valorii expunerii operaţiunilor de finanţare prin titluri de valoare, în special la necesitatea de a lua în considerare modificările standardelor internaţionale care stabilesc metodele acestui calcul.