Art. 500. - Art. 500: Ajustări pentru vânzările la scară largă - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 500: Ajustări pentru vânzările la scară largă
(1)Prin derogare de la articolul 181 alineatul (1) litera (a), o instituţie poate să îşi ajusteze estimările pierderii în caz de nerambursare prin compensarea parţială sau integrală a efectului vânzărilor la scară largă ale expunerilor aflate în stare de nerambursare asupra pierderilor în caz de nerambursare efective până la concurenţa diferenţei dintre estimările medii ale pierderii în caz de nerambursare în cazul expunerilor comparabile aflate în stare de nerambursare care nu au fost în cele din urmă lichidate şi cuantumurile medii efective ale pierderii în caz de nerambursare, inclusiv pe baza pierderilor efective ca urmare a vânzărilor la scară largă, de îndată ce sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)instituţia a notificat autorităţii competente un plan care prevede nivelul, compoziţia şi datele vânzărilor de expuneri aflate în stare de nerambursare;
b)datele vânzărilor de expuneri aflate în stare de nerambursare sunt ulterioare datei de 23 noiembrie 2016, dar nu şi datei de 31 decembrie 2024;

c)valoarea cumulată a expunerilor aflate în stare de nerambursare vândute începând cu data primei vânzări de expuneri în cadrul planului menţionat la litera (a) a depăşit 20 % din valoarea rămasă de rambursat a tuturor expunerilor aflate în stare de nerambursare, existente la data primei vânzări, menţionată la literele (a) şi (b).
Ajustarea prevăzută în primul paragraf poate fi efectuată numai până la 31 decembrie 2024 şi efectele sale pot dura atât timp cât expunerile corespunzătoare sunt incluse în estimările proprii ale LGD ale instituţiei.

(2)Instituţiile informează fără întârziere autoritatea competentă cu privire la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alineatul (1) litera (c).

(3)Până la 31 decembrie 2026 şi, ulterior, la fiecare doi ani, Comisia evaluează dacă nivelul expunerilor aflate în stare de nerambursare în bilanţurile instituţiilor a crescut semnificativ, dacă se aşteaptă la o deteriorare semnificativă a calităţii activelor instituţiilor şi dacă gradul de dezvoltare a pieţelor secundare pentru expunerile aflate în stare de nerambursare nu este adecvat pentru a asigura vânzări eficiente ale expunerilor aflate în stare de nerambursare de către instituţii, ţinând seama, de asemenea, de evoluţiile în materie de reglementare privind securitizarea.
Comisia reexaminează caracterul adecvat al derogării prevăzute la alineatul (1) şi, dacă este cazul, prezintă Parlamentului European şi Consiliului o propunere legislativă pentru a prelungi, a reintroduce sau a modifica, după caz, ajustarea prevăzută la prezentul articol.