Art. 490. - Art. 490: Elemente de fonduri proprii de nivel 2 cu stimulent pentru răscumpărare - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 490: Elemente de fonduri proprii de nivel 2 cu stimulent pentru răscumpărare
(1)Prin derogare de la articolele 62 şi 63, în perioada de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2021, elementele menţionate la articolul 484 alineatul (5), care s-au calificat în temeiul măsurilor de transpunere la nivel naţional a articolului 57 litera (f) sau (h) din Directiva 2006/48/CE şi care includ în termenii şi condiţiile lor o opţiune de cumpărare care comportă un stimulent de răscumpărare a acestora de către instituţie, fac obiectul prezentului articol.
(2)Elementele se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 2 dacă:
a)instituţia a avut posibilitatea să exercite o opţiune de cumpărare cu stimulent pentru răscumpărare numai înainte de 1 ianuarie 2013;
b)instituţia nu a exercitat opţiunea de cumpărare;
c)condiţiile prevăzute la articolul 63 sunt îndeplinite începând cu 1 ianuarie 2013.
(3)Până la data scadenţei lor efective, elementele se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 2 în conformitate cu articolul 484 alineatul (5), iar ulterior se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 2 fără limitări, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)instituţia a avut posibilitatea să exercite o opţiune de cumpărare cu stimulent pentru răscumpărare numai la data sau începând cu 1 ianuarie 2013;
b)instituţia nu a exercitat opţiunea de cumpărare la data scadenţei efective a elementelor;
c)condiţiile prevăzute la articolul 63 sunt îndeplinite de la data scadenţei efective a elementelor.
(4)De la 1 ianuarie 2014, elementele nu se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 2 dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)instituţia a avut posibilitatea să exercite o opţiune de cumpărare cu stimulent pentru răscumpărare doar între 31 decembrie 2011 şi 1 ianuarie 2013;
b)instituţia nu a exercitat opţiunea de cumpărare la data scadenţei efective a elementelor;
c)condiţiile prevăzute la articolul 63 nu sunt îndeplinite de la data scadenţei efective a elementelor.
(5)Până la data scadenţei lor efective, elementele se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 2, cu recunoaştere redusă în conformitate cu articolul 484 alineatul (5), iar ulterior nu se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 2, dacă:
a)instituţia a avut posibilitatea să exercite o opţiune de cumpărare cu stimulent pentru răscumpărare la data sau începând cu 1 ianuarie 2013;
b)instituţia nu a exercitat opţiunea de cumpărare la data scadenţei lor efective;
c)condiţiile prevăzute la articolul 63 nu sunt îndeplinite de la data scadenţei efective a elementelor.
(6)Elementele se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 2 în conformitate cu articolul 484 alineatul (5) dacă:
a)instituţia a avut posibilitatea să exercite o opţiune de cumpărare cu stimulent pentru răscumpărare numai până la 31 decembrie 2011 inclusiv;
b)instituţia nu a exercitat opţiunea de cumpărare la data scadenţei efective a elementelor;
c)condiţiile prevăzute la articolul 63 nu sunt îndeplinite de la data scadenţei efective a elementelor.