Art. 47a. - Art. 47 a : Expuneri neperformante - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 47a: Expuneri neperformante
(1)În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), termenul «expunere» include oricare dintre următoarele elemente, cu condiţia ca acestea să nu fie incluse în portofoliul de tranzacţionare al instituţiei:
a)un instrument de datorie, inclusiv un titlu de datorie, un împrumut, un avans şi un depozit la vedere;
b)un angajament de creditare dat, o garanţie financiară dată sau orice alt angajament dat, indiferent dacă este revocabil sau irevocabil, cu excepţia facilităţilor de credit neutilizate care pot fi anulate necondiţionat, în orice moment şi fără notificare, sau care atrag anularea automată ca urmare a deteriorării bonităţii debitorului.
(2)În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), valoarea expunerii unui instrument de datorie este valoarea sa contabilă măsurată fără a ţine seama de ajustările specifice pentru riscul de credit, de ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 şi 105, de cuantumurile deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m), de alte reduceri ale fondurilor proprii aferente expunerii sau de scoaterile în afara bilanţului parţiale efectuate de către instituţie după ultima clasificare a expunerii drept neperformantă.
În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), valoarea expunerii unui instrument de datorie care a fost achiziţionată la un preţ mai mic decât suma datorată de debitor include diferenţa dintre preţul de cumpărare şi suma datorată de debitor.
În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), valoarea expunerii unui angajament de creditare dat, a unei garanţii financiare date sau a oricărui alt angajament dat astfel cum este menţionat la litera (b) a alineatului (1) din prezentul articol este valoarea sa nominală, care reprezintă expunerea maximă a instituţiei la riscul de credit fără a ţine seama de nicio protecţie finanţată sau nefinanţată a creditului. Valoarea nominală a unui angajament de creditare este cuantumul neutilizat pe care instituţia s-a angajat să îl împrumute, iar valoarea nominală a unei garanţii financiare date este cuantumul maxim pe care entitatea ar putea să fie nevoită să îl plătească dacă se apelează la garanţie.
Valoarea nominală menţionată la al treilea paragraf din prezentul alineat nu ţine seama de ajustările specifice pentru riscul de credit, de ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 şi 105, de cuantumurile deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m) sau de alte reduceri ale fondurilor proprii aferente expunerii.
(3)În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), următoarele expuneri sunt clasificate drept neperformante:
a)o expunere care este considerată a fi în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178;
b)o expunere care este considerată a fi depreciată în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;
c)o expunere supusă unei perioade de probă în conformitate cu alineatul (7), atunci când sunt acordate măsuri suplimentare de restructurare datorate dificultăţilor financiare sau când expunerea devine restantă cu peste 30 de zile;
d)o expunere sub forma unui angajament care, dacă ar fi tras sau utilizat în alt mod, probabil nu ar fi restituit în întregime fără executarea garanţiilor reale;
e)o expunere sub forma unei garanţii financiare care este susceptibilă de a fi exercitată de beneficiarul garanţiei, inclusiv atunci când expunerea garantată suport îndeplineşte criteriile pentru a fi considerată drept neperformantă.
În sensul literei (a), în cazul în care o instituţie are expuneri bilanţiere faţă de un debitor care sunt restante cu peste 90 de zile şi care reprezintă mai mult de 20 % din totalul expunerilor bilanţiere faţă de debitorul respectiv, toate expunerile bilanţiere şi extrabilanţiere faţă de debitorul respectiv sunt considerate ca fiind neperformante.
(4)Expunerile cărora nu li s-a aplicat o măsură de restructurare datorate dificultăţilor financiare încetează să mai fie clasificate drept neperformante în sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m) atunci când sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)expunerea îndeplineşte criteriile aplicate de instituţie pentru încetarea clasificării ca expunere depreciată în conformitate cu cadrul contabil aplicabil sau ca expunere aflată în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178;
b)situaţia debitorului s-a îmbunătăţit într-o asemenea măsură încât instituţia este convinsă că rambursarea va fi probabil efectuată integral şi la timp;
c)debitorul nu are nicio sumă restantă de peste 90 de zile.
(5)Clasificarea unei expuneri neperformante drept activ imobilizat deţinut în vederea vânzării în conformitate cu cadrul contabil aplicabil nu pune capăt clasificării expunerii drept expunere neperformantă în sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m).
(6)Expunerile neperformante cărora li s-au aplicat măsuri de restructurare datorate dificultăţilor financiare încetează să mai fie clasificate drept neperformante în sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), atunci când sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)expunerile au încetat să mai fie într-o situaţie care ar duce la clasificarea acestora drept neperformante în temeiul alineatului (3);
b)a trecut cel puţin un an de la data la care au fost acordate măsuri de restructurare datorate dificultăţilor financiare sau de la data la care expunerile au fost clasificate drept neperformante, luându-se în calcul data cea mai târzie;
c)nu există nicio sumă restantă în urma măsurilor de restructurare datorate dificultăţilor financiare, iar instituţia, pe baza analizei situaţiei financiare a debitorului, consideră acceptabilă probabilitatea ca expunerea să fie rambursată integral şi la timp.
Rambursarea integrală şi la timp poate fi considerată probabilă atunci când debitorul a efectuat la timp şi în mod regulat plata unor sume egale cu oricare dintre următoarele:

(a)suma care era restantă înainte de acordarea măsurii de restructurare datorată dificultăţilor financiare, în cazul în care existau sume restante;
(b)suma care a fost scoasă în afara bilanţului prin măsura de restructurare datorată dificultăţilor financiare, în cazul în care nu existau sume restante.
(7)În cazul în care o expunere neperformantă a încetat să mai fie clasificată drept neperformantă în conformitate cu alineatul (6), expunerea respectivă este supusă unei perioade de probă până când sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)au trecut cel puţin doi ani de la data la care expunerea căreia i s-au aplicat măsuri de restructurare datorate dificultăţilor financiare a fost reclasificată drept performantă;
b)pe parcursul a cel puţin jumătate din perioada de probă la care a fost supusă expunerea s-au efectuat plăţi regulate şi la timp care au dus la plata unui sume agregate substanţiale aferente principalului sau dobânzii;
c)niciuna dintre expunerile faţă de debitor nu este restantă cu peste 30 de zile.