Art. 434c. - Art. 434 c : Raport privind fezabilitatea utilizării informaţiilor raportate de către instituţii, altele decât instituţiile mici şi cu un grad redus de complexitate, pentru a publica un set extins de informaţii pe site-ul web al ABE - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 434c: Raport privind fezabilitatea utilizării informaţiilor raportate de către instituţii, altele decât instituţiile mici şi cu un grad redus de complexitate, pentru a publica un set extins de informaţii pe site-ul web al ABE
ABE elaborează un raport privind fezabilitatea utilizării informaţiilor raportate autorităţilor competente de către instituţii, altele decât instituţiile mici şi cu un grad redus de complexitate, în conformitate cu articolul 430 în vederea publicării informaţiilor respective pe site-ul său web, reducând astfel sarcina publicării pentru aceste instituţii.
Raportul respectiv ţine seama de activitatea anterioară a ABE privind colecţiile integrate de date, se bazează pe o analiză globală a costurilor şi a beneficiilor, inclusiv a costurilor suportate de autorităţile competente, instituţii şi ABE, şi ia în considerare eventualele provocări tehnice, operaţionale şi juridice.
ABE transmite acest raport Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei până la 10 iulie 2027.
Pe baza acestui raport, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului, dacă este cazul, o propunere legislativă până la 31 decembrie 2031.