Art. 429a. - Art. 429 a : Expuneri excluse din indicatorul de măsurare a expunerii totale - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 429a: Expuneri excluse din indicatorul de măsurare a expunerii totale
(1)Prin derogare de la articolul 429 alineatul (4), o instituţie poate să excludă oricare dintre următoarele expuneri din indicatorul de măsurare a expunerii totale:
a)cuantumurile deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (d);
b)activele deduse la calcularea indicatorului de măsurare a capitalului menţionat la articolul 429 alineatul (3);
c)expunerile cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în conformitate cu articolul 113 alineatul (6) sau (7);
c1)în cazul în care instituţia este membră a reţelei menţionate la articolul 113 alineatul (7), expunerile cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în conformitate cu articolul 114 şi care decurg din active care sunt echivalentul depozitelor în aceeaşi monedă ale altor membri ai reţelei respective rezultate dintr-un depozit minim legal sau statutar în conformitate cu articolul 422 alineatul (3) litera (b); într-un astfel de caz, expunerile altor membri ai reţelei respective care reprezintă un depozit minim legal sau statutar nu fac obiectul literei (c) de la prezentul alineat;
d)în cazul în care instituţia este o instituţie de credit pentru dezvoltare publică, expunerile care decurg din active care constituie creanţe asupra administraţiilor centrale, administraţiilor regionale, autorităţilor locale sau entităţilor din sectorul public în ceea ce priveşte investiţiile în sectorul public, precum şi creditele promoţionale;
e)în cazul în care instituţia nu este o instituţie de credit pentru dezvoltare publică, părţile din expuneri care decurg din creditele promoţionale de tipul «pass through» acordate altor instituţii de credit;
d1)expunerile instituţiei faţă de acţionarii săi, cu condiţia ca aceste expuneri să fie garantate la un nivel de cel puţin 125 % cu activele menţionate la articolul 129 alineatul (1) literele (d) şi (e), iar activele respective să fie contabilizate în cerinţa privind indicatorul efectului de levier aplicabilă acţionarilor, în cazul în care instituţia nu este o instituţie de credit pentru dezvoltare publică, dar îndeplineşte următoarele condiţii:
(i)acţionarii săi sunt instituţii de credit şi nu exercită control asupra instituţiei;
(ii)respectă alineatul (2) literele (a), (b), (c) şi (e) de la prezentul articol;
(iii)expunerile sale sunt situate în acelaşi stat membru;
(iv)face în mod continuu obiectul unei anumite forme de supraveghere de către administraţia centrală a unui stat membru;
(v)modelul său de afaceri se limitează la operaţiuni de tip pass-through ale sumei corespunzătoare veniturilor obţinute prin emiterea de obligaţiuni garantate către acţionarii săi, sub formă de instrumente de datorie;
f)părţile garantate ale expunerilor care decurg din credite de export care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii:
(i)garanţia este furnizată de un furnizor eligibil de protecţie nefinanţată a creditului în conformitate cu articolele 201 şi 202, inclusiv de agenţiile de creditare a exportului sau de administraţiile centrale;
(ii)se aplică o pondere de risc de 0 % părţii garantate a expunerii în conformitate cu articolul 114 alineatul (2) sau (4) sau cu articolul 116 alineatul (4);
g)în cazul în care instituţia este membru compensator al unui CPCC, expunerile din tranzacţii ale instituţiei respective, cu condiţia ca acestea să fie compensate cu respectivul CPCC şi să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 306 alineatul (1) litera (c);
h)în cazul în care instituţia este un client de nivel superior în cadrul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, expunerile din tranzacţii faţă de membrul compensator sau de o entitate care acţionează în calitate de client de nivel superior pentru respectiva instituţie, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 305 alineatul (2) şi dacă instituţia nu are obligaţia de a rambursa clientului său pierderile eventuale suferite în cazul intrării în stare de nerambursare a membrului compensator sau a CPCC-ului;
i)activele fiduciare care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
(i)sunt recunoscute în bilanţul instituţiei în concordanţă cu principiile contabile naţionale general acceptate, în conformitate cu articolul 10 din Directiva 86/635/CEE;
(ii)îndeplinesc criteriile pentru derecunoaştere prevăzute de standardul internaţional de raportare financiară (IFRS) 9, astfel cum sunt aplicate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002;
(iii)îndeplinesc criteriile pentru neconsolidare prevăzute de IFRS 10, astfel cum sunt aplicate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, dacă este cazul;
j)expunerile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
(i)sunt expuneri faţă de o entitate din sectorul public;
(ii)sunt tratate în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);
(iii)rezultă din depozite pe care instituţia are obligaţia legală de a le transfera către entitatea din sectorul public menţionată la punctul (i) în scopul finanţării de investiţii de interes general;
k)garanţiile reale excedentare depuse la agenţi tripartiţi care nu au fost date cu împrumut;
l)în cazul în care, în temeiul cadrului contabil aplicabil, o instituţie recunoaşte marja de variaţie plătită în numerar contrapărţii ca creanţă de încasat, creanţa de încasat respectivă, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 429c alineatul (3) literele (a)-(e);
m)expunerile securitizate din securitizări tradiţionale care îndeplinesc condiţiile transferului riscului semnificativ prevăzute la articolul 244 alineatul (2);
n)următoarele expuneri faţă de banca centrală a instituţiei, sub rezerva condiţiilor stabilite la alineatele (5) şi (6):
(i)monede şi bancnote care constituie moneda legală în jurisdicţia băncii centrale;
(ii)active care reprezintă creanţe faţă de banca centrală, inclusiv rezerve deţinute la banca centrală;
o)în cazul în care instituţia este autorizată, în conformitate cu articolul 16 şi cu articolul 54 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, expunerile instituţiei datorate serviciilor auxiliare de tip bancar enumerate la secţiunea C litera (a) din anexa la regulamentul respectiv care sunt legate în mod direct de servicii de bază sau de servicii auxiliare enumerate în secţiunile A şi B din anexa respectivă;
p)în cazul în care instituţia este desemnată în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, expunerile instituţiei datorate serviciilor auxiliare de tip bancar enumerate la secţiunea C litera (a) din anexa la regulamentul menţionat care sunt legate în mod direct de serviciile de bază sau auxiliare ale unui depozitar central de titluri de valoare, autorizat în conformitate cu articolul 16 din respectivul regulament, enumerate în secţiunile A şi B din anexa respectivă.
În sensul literei (m) de la primul paragraf, instituţiile includ în indicatorul de măsurare a expunerii totale orice expunere reţinută.
q)expunerile care fac obiectul tratamentului prevăzut la articolul 72e alineatul (5) primul paragraf.
(2)În sensul alineatului (1) literele (d) şi (e), «instituţie de credit pentru dezvoltare publică» înseamnă o instituţie de credit care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)a fost înfiinţată de o administraţie centrală, administraţie regională sau autoritate locală dintr-un stat membru;
b)activitatea sa este limitată la promovarea unor obiective specificate de politică publică financiară, socială sau economică, în conformitate cu actele cu putere de lege şi dispoziţiile care reglementează respectiva instituţie, inclusiv statutul, pe o bază neconcurenţială;
c)scopul său nu este de a maximiza profitul sau cota de piaţă;
d)sub rezerva normelor Uniunii privind ajutoarele de stat, administraţia centrală, administraţia regională sau autoritatea locală are obligaţia de a proteja viabilitatea instituţiei de credit sau garantează, în mod direct sau indirect, cel puţin 90 % din cerinţele de fonduri proprii, cerinţele de finanţare sau creditele promoţionale acordate ale instituţiei de credit;
e)nu acceptă depozite acoperite, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/49/UE sau în legislaţia naţională prin care se pune în aplicare această directivă, care pot fi clasificate drept depozite la termen sau depozite de economii de la consumatori, astfel cum sunt definiţi la articolul 3 litera (a) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (*).
(*)Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO L 133, 22.5.2008, p. 66).
În sensul primului paragraf litera (b), obiectivele de politică publică pot include furnizarea de finanţare, în scopuri de promovare sau dezvoltare, anumitor sectoare economice sau regiuni geografice din statul membru relevant.
În sensul alineatului (1) literele (d) şi (e) şi fără a aduce atingere normelor Uniunii privind ajutoarele de stat, precum şi obligaţiilor statelor membre în temeiul acestuia, autorităţile competente pot, la cererea unei instituţii, să trateze o unitate autonomă şi independentă din punct de vedere organizaţional, structural şi financiar a acelei instituţii ca fiind o instituţie de credit pentru dezvoltare publică, cu condiţia ca unitatea să îndeplinească cumulativ condiţiile enumerate la primul paragraf şi ca un astfel de tratament să nu afecteze eficacitatea supravegherii instituţiei respective. Autorităţile competente notifică fără întârziere Comisiei şi ABE orice decizie de a trata, în sensul prezentului paragraf, o unitate a unei instituţii ca fiind o instituţie de credit pentru dezvoltare publică. Autoritatea competentă examinează anual o astfel de decizie.
(3)În sensul alineatului (1) literele (d) şi (e) şi al alineatului (2) litera (d), "credit promoţional" înseamnă un credit acordat de o instituţie de credit pentru dezvoltare publică sau de o entitate creată de administraţia centrală, de administraţia regională sau de autoritatea locală a unui stat membru, direct sau printr-o instituţie de credit intermediară, pe bază neconcurenţială, nonprofit, în scopul promovării obiectivelor de politică publică ale administraţiei centrale, ale administraţiei regionale sau ale autorităţii locale dintr-un stat membru.
(4)Instituţiile nu exclud expunerile din tranzacţii prevăzute la alineatul (1) literele (g) şi (h) de la prezentul articol dacă nu este îndeplinită condiţia prevăzută la articolul 429 alineatul (5) al treilea paragraf.
(5)Instituţiile pot exclude expunerile enumerate la alineatul (1) litera (n) dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)autoritatea competentă a instituţiei a stabilit, după consultarea băncii centrale relevante, şi a declarat public că există circumstanţe excepţionale care justifică excluderea acestora pentru a facilita punerea în aplicare a politicilor monetare;
b)derogarea se acordă pentru o perioadă limitată de timp care nu depăşeşte un an.
c)autoritatea competentă a instituţiei a stabilit, după consultarea băncii centrale relevante, data la care se consideră că au început circumstanţele excepţionale şi a anunţat public data respectivă; data respectivă se stabileşte la sfârşitul unui trimestru.
(6)Expunerile care urmează să fie excluse în sensul alineatului (1) litera (n) îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii:
a)sunt exprimate în aceeaşi monedă ca depozitele atrase de instituţie;
b)scadenţa lor medie nu depăşeşte în mod semnificativ scadenţa medie a depozitelor atrase de instituţie.
(7)Prin derogare de la articolul 92 alineatul (1) litera (d), în cazul în care exclude expunerile menţionate la prezentul articol alineatul (1) litera (n), o instituţie îndeplineşte în orice moment următoarea cerinţă privind indicatorul efectului de levier ajustat pe durata excluderii:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
aLR = indicatorul efectului de levier ajustat;
EMLR = indicatorul de măsurare a expunerii totale a instituţiei, astfel cum este calculat în conformitate cu articolul 429 alineatul (4), inclusiv expunerile excluse în conformitate cu alineatul (1) litera (n) din prezentul articol, la data menţionată la alineatul (5) litera (c) din prezentul articol; şi
CB = valoarea totală medie zilnică a expunerilor instituţiei faţă de banca sa centrală, calculată pentru întreaga perioadă de aplicare a rezervelor minime obligatorii a băncii centrale imediat anterioară datei menţionate la alineatul (5) litera (c), care sunt eligibile pentru a fi excluse în conformitate cu alineatul (1) litera (n).