Art. 428ak. - Art. 428 a^k : Scadenţa reziduală a unei datorii sau a fondurilor proprii - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 428a^k: Scadenţa reziduală a unei datorii sau a fondurilor proprii
(1)Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul capitol, instituţiile ţin seama de scadenţa contractuală reziduală a datoriilor lor şi a fondurilor lor proprii pentru a stabili factorii de finanţare stabilă disponibilă care trebuie aplicaţi în temeiul secţiunii 2.
(2)Instituţiile iau în considerare opţiunile existente pentru a determina scadenţa reziduală a unei datorii sau a fondurilor proprii. Aceasta se realizează pe baza ipotezei că contrapartea va răscumpăra opţiunile «call» cât mai curând posibil. Pentru opţiunile care pot fi exercitate la discreţia instituţiei, instituţiile şi autorităţile competente iau în considerare factorii legaţi de reputaţie care pot limita capacitatea unei instituţii de a nu exercita opţiunea, în special aşteptările pieţei ca instituţiile să răscumpere anumite datorii înainte de scadenţă.
(3)Instituţiile tratează depozitele cu perioade fixe de preaviz în funcţie de perioada lor de preaviz şi depozitele la termen în funcţie de scadenţa lor reziduală. Prin derogare de la alineatul (2) de la prezentul articol, instituţiile nu iau în considerare opţiunile pentru retrageri anticipate, în cazul în care deponentul trebuie să plătească o penalitate semnificativă pentru retrageri anticipate care au loc în mai puţin de un an, penalitate astfel cum este prevăzută în actul delegat menţionat la articolul 460 alineatul (1), pentru a determina scadenţa reziduală a depozitelor de retail la termen.
(4)Pentru a determina factorii de finanţare stabilă disponibilă care trebuie aplicaţi în temeiul secţiunii 2, pentru datoriile cu o scadenţă contractuală reziduală de cel puţin un an, orice parte care ajunge la scadenţă în mai puţin de şase luni şi orice parte care are o scadenţă între şase luni şi mai puţin de un an este tratată ca având o scadenţă reziduală de mai puţin de şase luni, respectiv o scadenţă reziduală cuprinsă între şase luni şi mai puţin de un an.