Art. 332. - Art. 332: Instrumente financiare derivate de credit - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 332: Instrumente financiare derivate de credit
(1)La calcularea cerinţei de fonduri proprii pentru riscul general şi riscul specific al părţii care îşi asumă riscul de credit («vânzătorul protecţiei») trebuie utilizat, dacă nu se specifică altfel, cuantumul noţional al instrumentului financiar derivat de credit, prevăzut în contract. În pofida primei teze, instituţia poate alege să înlocuiască valoarea noţională cu valoarea noţională plus variaţia netă a valorii de piaţă a instrumentului financiar derivat de la iniţierea tranzacţiei, reprezentând, din punctul de vedere al vânzătorului de protecţie, o variaţie netă în sens descendent, de semn negativ. În scopul calculării cerinţei de risc specific, alta decât pentru instrumentele de tipul total return swap, se aplică scadenţa instrumentului financiar derivat de credit prevăzută în contract, şi nu scadenţa obligaţiei. Poziţiile se determină după cum urmează:
a)un instrument de tipul total return swap creează o poziţie lungă pe riscul general al obligaţiei de referinţă şi o poziţie scurtă pe riscul general al unui titlu de stat cu o scadenţă egală cu perioada până la următoarea dată de fixare a ratei dobânzii şi care are atribuită o pondere de risc de 0 %, în temeiul titlului II capitolul 2. De asemenea, acesta creează o poziţie lungă pe riscul specific al obligaţiei de referinţă;
b)un instrument de tipul «credit default swap» nu creează o poziţie pe riscul general. Pentru scopurile riscului specific, instituţia înregistrează o poziţie lungă sintetică pe o obligaţie aferentă entităţii de referinţă, cu excepţia cazului în care instrumentul financiar derivat beneficiază de un rating extern şi îndeplineşte condiţiile aferente unui titlu de datorie eligibil, caz în care se înregistrează o poziţie lungă pe instrumentul financiar derivat. Dacă în cadrul produsului sunt datorate plăţi sub formă de prime sau dobânzi, aceste fluxuri de numerar se reprezintă ca poziţii noţionale pe titluri de stat;
c)un instrument de tipul single name credit linked note creează o poziţie lungă pe riscul general al instrumentului însuşi, ca şi un instrument pe rata dobânzii. Pentru scopul riscului specific se creează o poziţie lungă sintetică pe o obligaţie aferentă entităţii de referinţă. Pentru emitentul titlului se creează o poziţie lungă suplimentară. În cazul în care un instrument de tipul credit linked note beneficiază de un rating extern şi îndeplineşte condiţiile aferente unui titlu de datorie eligibil, este necesar să se înregistreze doar o singură poziţie lungă pe riscul specific al instrumentului respectiv;
d)Pe lângă o poziţie lungă pe riscul specific al emitentului instrumentului, un instrument de tipul multiple name credit linked note, care oferă protecţie proporţională, creează o poziţie pe fiecare entitate de referinţă, suma noţională totală a contractului fiind repartizată între poziţii, proporţional cu ponderea pe care o are fiecare expunere faţă de o entitate de referinţă. Atunci când se pot selecta mai multe obligaţii aferente unei entităţi de referinţă, obligaţia cu cea mai mare pondere de risc determină riscul specific.
e)un instrument financiar derivat de credit de tipul «first-asset- to-default» (primul activ în stare de nerambursare) creează o poziţie, de valoare egală cu suma noţională, pe o obligaţie aferentă fiecărei entităţi de referinţă. În cazul în care valoarea maximă a plăţii pentru un eveniment de credit este mai mică decât cerinţa de fonduri proprii conform metodei de la prima teză a prezentei litere, cuantumul maxim al plăţii poate fi considerat drept cerinţa de fonduri proprii pentru riscul specific.
Un instrument financiar derivat de credit de tipul «n-th-asset-to- default» (al n-lea activ în stare de nerambursare) creează o poziţie, de valoare egală cu suma noţională, pe o obligaţie aferentă fiecărei entităţi de referinţă, cu excepţia a n-1 entităţi de referinţă care au cea mai mică cerinţă de fonduri proprii pentru riscul specific. În cazul în care valoarea maximă a plăţii pentru un eveniment de credit este mai mică decât cerinţa de fonduri proprii conform metodei de la prima teză a prezentului punct, această sumă poate fi considerată drept cerinţa de fonduri proprii pentru riscul specific.
Atunci când un instrument financiar derivat de credit de tipul «n-th-to-default» beneficiază de un rating extern, vânzătorul protecţiei calculează cerinţa de fonduri proprii pentru riscul specific utilizând ratingul instrumentului financiar derivat şi aplică ponderile de risc corespunzătoare aferente securitizării, după caz.
(2)Pentru partea care transferă riscul de credit («cumpărătorul protecţiei»), poziţiile sunt determinate prin simetrie cu cele înregistrate de vânzătorul protecţiei, cu excepţia instrumentelor de tipul credit linked note (care nu generează poziţii scurte pe emitent). La calcularea cerinţei de fonduri proprii pentru «cumpărătorul protecţiei», se utilizează cuantumul noţional al instrumentului financiar derivat de credit, prevăzut în contract. În pofida primei teze, instituţia poate alege să înlocuiască valoarea noţională cu valoarea noţională plus variaţia netă a valorii de piaţă a instrumentului financiar derivat de la iniţierea tranzacţiei, reprezentând, din punctul de vedere al vânzătorului de protecţie, o variaţie netă în sens descendent, de semn negativ.
Dacă la un moment dat există o opţiune call în combinaţie cu un step-up, un asemenea moment este considerat ca fiind scadenţa protecţiei.
(3)Instrumentele financiare derivate de credit, în conformitate cu articolul 325 alineatul (6) sau (8), sunt incluse numai în stabilirea cerinţei de fonduri proprii pentru riscul specific conform articolului 338 alineatul (2).