Art. 31. - Art. 31: Instrumente de capital subscrise de autorităţile publice în situaţii de urgenţă - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 31: Instrumente de capital subscrise de autorităţile publice în situaţii de urgenţă
(1)În situaţii de urgenţă, autorităţile competente pot permite instituţiilor să includă în fondurile proprii de nivel 1 de bază instrumente de capital care respectă cel puţin condiţiile prevăzute la articolul 28 alineatul (1) literele (b)-(e), atunci când sunt respectate cumulativ următoarele condiţii:
a)Instrumentele de capital sunt emise 1 ianuarie 2014.
b)Instrumentele de capital sunt considerate ajutor de stat de către Comisie.
c)Instrumentele de capital sunt emise în contextul unor măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat existente la momentul respectiv.
d)Instrumentele de capital sunt în întregime subscrise şi deţinute de stat sau de o autoritate ori entitate publică relevantă.
e)Instrumentele de capital sunt capabile să absoarbă pierderile.
f)Cu excepţia cazului instrumentelor de capital menţionate la articolul 27, în caz de lichidare, instrumentele de capital dau proprietarilor lor dreptul la o creanţă asupra activelor reziduale ale instituţiei după plata tuturor creanţelor de rang prioritar.
g)Există mecanisme de ieşire adecvate pentru stat sau, după caz, o autoritate sau entitate publică relevantă.
h)Autoritatea competentă şi-a acordat în prealabil aprobarea şi şi-a făcut publică decizia, împreună cu o explicaţie a acestei deciziei.
(2)În cazul unei cereri justificate din partea autorităţii competente relevante şi în cooperare cu aceasta, ABE consideră aceste instrumente de capital menţionate la alineatul (1) ca fiind echivalente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază în scopul prezentului regulament.