§ 15. - Regulamentul 574/21-mar-1972 de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2010
întrucât trebuie asigurată posibilitatea modificării anexelor 1, 4, 5, 6, 7 şi 8 la Regulamentul (CEE) nr. 574/72 printr-un regulament adoptat de Comisie la solicitarea statului membru sau a statelor membre interesate sau a autorităţilor competente ale acestora, după consultarea Comisiei administrative; întrucât singurul scop al modificării acestor anexe este acela de a încorpora într-un instrument comunitar deciziile adoptate de statele membre interesate sau de autorităţile lor competente,