Art. 93. - Art. 93: Rambursarea prestaţiilor de asigurare de boală şi maternitate, altele decât cele prevăzute la articolele 94 şi 95 din regulamentul de aplicare - Regulamentul 574/21-mar-1972 de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2010
Art. 93: Rambursarea prestaţiilor de asigurare de boală şi maternitate, altele decât cele prevăzute la articolele 94 şi 95 din regulamentul de aplicare
(1)Suma reală reprezentând prestaţiile în natură acordate în temeiul articolului 19 alineatele (1) şi (2) din regulament lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor care desfăşoară activităţi independente şi membrilor familiilor acestora care îşi au reşedinţa pe teritoriul aceluiaşi stat membru, precum şi prestaţiile în natură acordate în temeiul articolelor 21 alineatele (2), 22, 22a, 22b, 25 alineatele (1), (3) şi (4), 26, 31, 34a din regulament se rambursează de către instituţia competentă instituţiei care a acordat prestaţiile menţionate, aşa cum rezultă din evidenţele contabile ale instituţiei respective.

(2)În cazurile menţionate la articolul 21 alineatul (2) al doilea paragraf, articolul 22 alineatul (3) al doilea paragraf şi la articolul 31 din regulament, precum şi în scopul aplicării alineatului (1), instituţia de la locul de reşedinţă al membrilor de familie sau al titularului pensiei sau indemnizaţiei, după caz, se consideră a fi instituţia competentă.

(3)Dacă suma efectivă a prestaţiilor menţionate la alineatul (1) nu reiese din contabilitatea instituţiei care le-a acordat, suma care trebuie rambursată se stabileşte, în absenţa unui acord încheiat în temeiul alineatului (6), pe baza unei sume forfetare calculate în funcţie de toate referinţele relevante obţinute din datele disponibile. Comisia administrativă evaluează bazele ce trebuie folosite pentru calcularea prestaţiilor forfetare şi stabileşte cuantumul acestora.
(4)Tarifele superioare celor aplicabile prestaţiilor în natură acordate lucrătorilor salariaţi sau lucrătorilor care desfăşoară activităţi independente care se supun legislaţiei aplicate de instituţia care a acordat prestaţiile menţionate la alineatul (1) nu se iau în considerare în vederea rambursării.
(5)Dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) se aplică prin analogie rambursării prestaţiilor în numerar plătite în conformitate cu dispoziţiile articolului 18 alineatul (8) a doua teză din regulamentul de aplicare.
(6)După primirea avizului Comisiei administrative, două sau mai multe state membre sau autorităţile competente ale acestor state membre pot conveni asupra altor modalităţi de stabilire a sumelor ce trebuie să fie rambursate, în special pe baza sumelor forfetare.