Art. 79. - Art. 79: Atestatul privind perioadele de asigurare - Regulamentul 574/21-mar-1972 de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2010
Art. 79: Atestatul privind perioadele de asigurare
(1)Pentru a beneficia de dispoziţiile articolului 64 din regulament, solicitantul trebuie să prezinte instituţiei competente un atestat care specifică perioadele de asigurare sau de rezidenţă realizate de lucrătorul salariat sau de lucrătorul care desfăşoară o activitate independentă conform legislaţiei care i s-a aplicat ultima dată.
(2)Acest atestat se eliberează, la cererea solicitantului, de către instituţia de asigurări de boală sau de limită de vârstă, după caz, la care lucrătorul salariat sau lucrătorul care desfăşoară o activitate independentă a fost asigurată ultima dată. Dacă solicitantul nu prezintă atestatul respectiv, instituţia competentă se adresează uneia sau celeilalte instituţii menţionate mai sus pentru a-l obţine.
(3)Dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) se aplică prin analogie dacă, pentru a îndeplini condiţiile impuse de legislaţia statului competent, este necesar să se ia în considerare perioadele de asigurare sau de rezidenţă realizate anterior conform legislaţiei oricărui alt stat membru.