Art. 73. - Art. 73: Instituţiile cărora li se pot adresa lucrătorii din mine sau întreprinderi asimilate atunci când locuiesc sau au reşedinţa într-un stat membru, altul decât statul competent - Regulamentul 574/21-mar-1972 de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2010
Art. 73: Instituţiile cărora li se pot adresa lucrătorii din mine sau întreprinderi asimilate atunci când locuiesc sau au reşedinţa într-un stat membru, altul decât statul competent
(1)În cazurile prevăzute la articolul 62 alineatul (1) din regulament sau dacă, în ţara de şedere sau de reşedinţă, prestaţiile acordate în temeiul regimului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru lucrătorii manuali din industria siderurgică sunt echivalente cu cele acordate în temeiul regimului special pentru lucrătorii din mine şi întreprinderi asimilate, lucrătorii aparţinând celei de-a doua categorii se pot adresa celei mai apropiate instituţii de pe teritoriul statului membru în care locuiesc sau au reşedinţa, specificate în anexa 3 la regulamentul de aplicare, chiar dacă aceasta este o instituţie cuprinsă în regimul aplicabil lucrătorilor manuali din industria siderurgică, care acordă apoi prestaţiile respective.
(2)Dacă prestaţiile prevăzute în cadrul regimului special pentru lucrătorii din mine şi întreprinderi asimilate sunt mai avantajoase, aceşti lucrători au posibilitatea de a se adresa fie instituţiei responsabile pentru aplicarea regimului respectiv, fie celei mai apropiate instituţii de pe teritoriul statului membru în care locuiesc sau au reşedinţa, care aplică regimul pentru lucrătorii manuali din industria siderurgică. În cel de-al doilea caz, instituţia în cauză atrage atenţia persoanei implicate asupra faptului că, adresându-se instituţiei responsabile pentru aplicarea regimului special menţionat anterior, va obţine prestaţii mai avantajoase; aceasta trebuie, de asemenea, să-i aducă la cunoştinţă denumirea şi adresa instituţiei respective.
Aplicarea articolului 62 alineatul (2) din regulament