Art. 53. - Art. 53: Modalitatea de plată a prestaţiilor - Regulamentul 574/21-mar-1972 de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2010
Art. 53: Modalitatea de plată a prestaţiilor
(1)Dacă instituţia care răspunde de plată într-un stat membru nu plăteşte direct prestaţiile datorate beneficiarilor care au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, prestaţiile respective sunt plătite, la cererea instituţiei care răspunde de plată, de către organismul de legătură din al doilea stat membru sau de către instituţia de la locul de reşedinţă al beneficiarilor în cauză, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 54-58 din regulamentul de aplicare; dacă instituţia care răspunde de plată plăteşte direct prestaţiile beneficiarilor, aceasta notifică instituţia de la locul de reşedinţă cu privire la acest fapt. Procedura de plată pe care trebuie s-o urmeze instituţia din statele membre este prevăzută de anexa 6.
(2)Două sau mai multe state membre sau autorităţile competente ale acestor state pot conveni asupra altor modalităţi de plată a prestaţiilor, în cazurile în care instituţiile competente ale statelor membre respective sunt singurele implicate. Orice acorduri încheiate în această materie se comunică Comisiei administrative.
(3)Dispoziţiile acordurilor privind plata prestaţiilor, care se aplică în ziua anterioară intrării în vigoare a regulamentului, continuă să se aplice cu condiţia ca acestea să fie prevăzute de anexa 5.