Art. 119. - Art. 119: (6) (12) - Regulamentul 574/21-mar-1972 de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2010
Art. 119: (6) (12)
Dispoziţii tranzitorii privind pensiile şi indemnizaţiile pentru lucrătorii care desfăşoară activităţi independente
(1)Dacă riscul se produce înainte de 1 iulie 1982 sau înainte de data punerii în aplicare a regulamentului de aplicare pe teritoriul statului membru în cauză şi cererea de pensie sau indemnizaţie nu a dus la acordare înainte de data respectivă, cererea în cauză dă naştere, în măsura în care prestaţiile trebuie acordate în temeiul unui astfel de risc, pentru o perioadă anterioară datei respective, unei duble acordări:
a)pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 1982 sau datei de punere în aplicare a regulamentului de aplicare pe teritoriul statului în cauză, în conformitate cu regulamentul sau convenţiile între statele membre respective, în vigoare înainte de acea dată;
b)pentru perioada care începe la 1 iulie 1982 sau la data punerii în aplicare a regulamentului de aplicare pe teritoriul statului membru implicat, în conformitate cu regulamentul.
Cu toate acestea, dacă suma calculată în temeiul dispoziţiilor prevăzute la litera (a) este mai mare decât cea calculată în temeiul dispoziţiilor de la litera (b), persoana în cauză continuă să aibă dreptul la suma calculată în temeiul dispoziţiilor prevăzute la litera (a).
(2)O cerere de prestaţii de invaliditate, limită de vârstă sau de urmaş adresată unei instituţii a unui stat membru începând de la 1 iulie 1982 sau de la data punerii în aplicare a regulamentului de aplicare pe teritoriul statului membru în cauză sau într-o porţiune a teritoriului statului respectiv face necesară revizuirea din oficiu a prestaţiilor care au fost acordate deja pentru acelaşi risc anterior datei respective de către instituţia sau instituţiile unuia sau mai multora dintre celelalte state membre, conform regulamentului, fără ca această revizuire să poată conduce la acordarea unei prestaţii reduse.