Art. 113. - Art. 113: Recuperarea prestaţiilor în natură acordate, dar nedatorate lucrătorilor salariaţi din transporturile internaţionale - Regulamentul 574/21-mar-1972 de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2010
Art. 113: Recuperarea prestaţiilor în natură acordate, dar nedatorate lucrătorilor salariaţi din transporturile internaţionale
(1)Dacă dreptul la prestaţii în natură nu este recunoscut de instituţia competentă, prestaţiile în natură care au fost acordate unui lucrător salariat din transporturile internaţionale de către instituţia de la locul de şedere în temeiul prezumţiei stabilite de articolul 20 alineatul (1) sau 62 alineatul (1) din regulamentul de aplicare se rambursează de către instituţia competentă.
(2)Cheltuielile suportate de instituţia de la locul de şedere în cazul fiecărui lucrător salariat din transporturile internaţionale care a beneficiat de prestaţii în natură pe baza prezentării atestatului prevăzut la articolul 20 alineatul (1) sau 62 alineatul (1) din regulamentul de aplicare, care nu s-a adresat instituţiei de la locul de şedere şi care nu are dreptul la prestaţii în natură, se rambursează de instituţia indicată ca fiind competentă în atestatul menţionat anterior sau de orice altă instituţie desemnată în acest scop de către autoritatea competentă a statului membru respectiv.
(3)Instituţia competentă sau, în cazul menţionat la alineatul (2), instituţia indicată ca fiind competentă sau instituţia desemnată în acest scop păstrează în raport cu beneficiarul prestaţiilor o creanţă egală cu valoarea prestaţiilor în natură nedatorat acordate. Instituţiile menţionate anterior notifică aceste creanţe Comisiei de audit prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din regulamentul de aplicare, care întocmeşte un raport cu privire la acestea.