Art. 17. - Art. 17: Stabilirea valorilor de referinţă şi a alocărilor de cote pentru introducerea pe piaţă a hidrofluorocarburilor - Regulamentul 573/07-feb-2024 privind gazele fluorurate cu efect de seră, de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 517/2014
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 24 Martie 2025
Art. 17: Stabilirea valorilor de referinţă şi a alocărilor de cote pentru introducerea pe piaţă a hidrofluorocarburilor
(1)Până la 31 octombrie 2024 şi, ulterior, cel puţin o dată la trei ani, Comisia stabileşte valorile de referinţă pentru producători şi importatori în conformitate cu anexa VII pentru introducerea pe piaţă a hidrofluorocarburilor.
Comisia stabileşte aceste valori de referinţă pentru toţi producătorii şi importatorii şi care au introdus pe piaţă hidrofluorocarburi în ultimii trei ani, prin intermediul unui act de punere în aplicare care stabileşte valori de referinţă pentru toţi producătorii şi importatorii. Actele respective de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 34 alineatul (2).
(2)Un producător sau un importator poate informa Comisia cu privire la o succesiune permanentă sau la o achiziţie a părţii din activitatea sa care intră sub incidenţa prezentului articol, având ca rezultat o modificare a atribuirii valorilor sale de referinţă şi a valorilor de referinţă ale succesorului său legal.
Comisia poate solicita documentaţia relevantă în acest sens. Valorile de referinţă ajustate sunt puse la dispoziţie pe portalul privind gazele fluorurate.
(3)Până la 1 iunie 2024 şi până la 1 aprilie 2027 şi, ulterior, cel puţin o dată la trei ani, producătorii şi importatorii pot depune o declaraţie pentru primirea de cote din rezerva menţionată în anexa VIII, prin intermediul portalului privind gazele fluorurate.
(4)Până la 31 decembrie 2024 şi, ulterior, în fiecare an, Comisia alocă cote fiecărui producător şi importator pentru introducerea pe piaţă a hidrofluorocarburilor, în conformitate cu anexa VIII. Cotele sunt notificate producătorilor şi importatorilor şi prin intermediul portalului privind gazele fluorurate.
(5)Alocările de cote sunt condiţionate de plata sumei datorate, care este egală cu 3 EUR pentru fiecare tonă de CO2 echivalent din cota care urmează să fie alocată. Producătorii şi importatorii şi sunt informaţi prin intermediul portalului privind gazele fluorurate cu privire la suma totală datorată pentru alocarea cotelor lor maxime pentru anul calendaristic următor şi cu privire la termenul de finalizare a plăţii. Comisia poate stabili, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, procedurile detaliate pentru plata sumei datorate. Actele respective de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 34 alineatul (2).
Producătorii şi importatorii pot plăti numai pentru o parte din cota maximă calculată care le este alocată. În acest caz, producătorilor şi importatorilor respectivi li se alocă cota corespunzătoare plăţii efectuate până la termenul menţionat la primul paragraf.
Până la 31 decembrie 2027, cota pentru care nu s-a efectuat plata până la termenul stabilit este redistribuită de către Comisie, cu titlu gratuit, numai către acei producători şi importatori care au plătit suma totală datorată pentru alocarea cotelor maxime calculate menţionate la primul paragraf şi care au depus o declaraţie, astfel cum este menţionată la alineatul (3). Repartizarea respectivă se face pe baza părţii care îi revine fiecărui producător sau importator din totalul cotelor maxime calculate oferite şi plătite integral de către aceşti producători şi importatori. Începând cu 1 ianuarie 2028, cota pentru care nu s-a efectuat plata până la termenul stabilit se anulează.
Comisia este autorizată să nu aloce integral cantitatea maximă menţionată în anexa VII sau să aloce cote suplimentare ca rezervă pentru probleme neprevăzute legate de punerea în aplicare în cursul perioadei de alocare.
(6)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 32 pentru a modifica alineatul (5) al prezentului articol în ceea ce priveşte sumele datorate pentru alocarea cotelor şi mecanismul de alocare a cotelor rămase, în vederea compensării inflaţiei.
(7)În fiecare an sau mai des, în urma unei cereri motivate din partea unei autorităţi competente a unui stat membru, Comisia, după consultarea părţilor interesate relevante, evaluează impactul sistemului de eliminare treptată a cotelor prevăzut în anexa VII asupra pieţei pompelor de căldură a Uniunii, luând în considerare factorii relevanţi, în special evoluţia preţurilor gazelor fluorurate cu efect de seră enumerate în anexa I secţiunea 1, rata de creştere a pompelor de căldură a căror funcţionare încă se bazează pe astfel de gaze, introducerea pe piaţă a tehnologiei alternative şi progresele înregistrate în legătură cu obiectivul referitor la rata de instalare a pompelor de căldură prevăzut în planul REPowerEU. Comisia include concluziile acestor evaluări în raportul anual de activitate relevant privind politicile climatice.
În cazul în care evaluarea demonstrează faptul că există un deficit grav de gaze fluorurate cu efect de seră enumerate în anexa I secţiunea 1, necesare pentru instalarea pompelor de căldură, care ar putea pune în pericol atingerea obiectivelor planului REPowerEU privind instalarea pompelor de căldură, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 32 pentru a modifica anexa VII cu scopul de a permite introducerea pe piaţă a unei cantităţi de gaze fluorurate cu efect de seră enumerate în anexa I, în plus faţă de cotele prevăzute în anexa VII, respectiv de până la 4 410 247 de tone de CO2 echivalent pe an pentru perioada 2025-2026 şi de până la 1 425 536 de tone de CO2 echivalent pe an pentru perioada 2027-2029.
În cazul în care Comisia adoptă un act delegat, astfel cum se menţionează la al doilea paragraf de la prezentul articol, cotele suplimentare se distribuie producătorilor şi importatorilor care au raportat în temeiul articolului 26, în anul precedent, faptul că utilizarea pompelor de căldură reprezintă una dintre principalele categorii de aplicaţii în care este folosită substanţa, în urma cererii lor depuse prin intermediul portalului privind gazele fluorurate.
(8)Veniturile generate din alocarea cotelor constituie venituri alocate externe în conformitate cu articolul 21 alineatul (5) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului (26). Veniturile respective se alocă programului LIFE şi rubricii 7 din cadrul financiar multianual (Administraţia publică europeană) pentru a acoperi costurile cu personalul extern care lucrează pentru a asigura gestionarea alocării cotelor, serviciile informatice şi sistemele de acordare a licenţelor, în scopul punerii în aplicare a prezentului regulament şi al asigurării respectării protocolului. Veniturile utilizate pentru acoperirea costurilor respective nu depăşesc suma maximă anuală de 3 milioane EUR. Orice venit rămas după acoperirea acestor costuri intră în bugetul general al Uniunii.
(26)Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014, şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).