Art. 41. - Art. 41: Dispoziţie tranzitorie - Regulamentul 537/16-apr-2014 privind cerinţe specifice referitoare la auditul statutar al entităţilor de interes public şi de abrogare a Deciziei 2005/909/CE a Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 158L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 41: Dispoziţie tranzitorie
(1)Începând cu 17 iunie 2020, o entitate de interes public nu încheie un contract pentru o misiune de audit cu un anumit auditor statutar sau o anumită firmă de audit şi nici nu prelungeşte o misiune a acestuia (acesteia) dacă auditorul statutar sau firma de audit respectivă a prestat servicii de audit pentru entitatea de interes public în cauză pe o perioadă de cel puţin 20 de ani consecutivi la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(2)Începând cu 17 iunie 2023, o entitate de interes public nu încheie un contract pentru o misiune de audit cu un anumit auditor statutar sau o anumită firmă de audit şi nici nu prelungeşte o misiune a acestuia (acesteia) dacă auditorul statutar sau firma de audit respectivă a prestat servicii de audit pentru entitatea de interes public în cauză pe o perioadă de cel puţin 11 ani consecutivi, dar mai scurtă de 20 de ani consecutivi la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(3)Fără a aduce atingere alineatelor (1) şi (2), misiunile de audit pentru care s-au încheiat contracte înainte de 16 iunie 2014, dar care sunt încă în vigoare până la 17 iunie 2016 pot rămâne valabile până la sfârşitul duratei maxime menţionate la articolul 17 alineatul (1) al doilea paragraf sau la articolul 17 alineatul (2) litera (b). Se aplică articolul 17 alineatul (4).
(4)Articolul 16 alineatul (3) se aplică misiunilor de audit respective numai după expirarea duratei menţionate la articolul 17 alineatul (1) al doilea paragraf.