Art. 36. - Art. 36: Transmiterea obiecţiilor nesoluţionate Comisiei - Regulamentul 528/22-mai-2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide
Acte UE
Jurnalul Oficial 167L
În vigoare Versiune de la: 11 Iunie 2024
Art. 36: Transmiterea obiecţiilor nesoluţionate Comisiei
(1)Dacă statele membre menţionate la articolul 35 alineatul (2) nu ajung la un acord în termenul de 60 de zile prevăzut la articolul 35 alineatul (3), statul membru de referinţă informează imediat Comisia şi îi furnizează o informare detaliată asupra chestiunii cu privire la care statele membre nu au putut ajunge la un acord şi motivele dezacordului. Se transmite o copie a informării respective statelor membre vizate, solicitantului şi, dacă este cazul, titularului autorizaţiei.
(2)Comisia poate solicita Agenţiei un aviz cu privire la chestiunile ştiinţifice sau tehnice ridicate de statele membre. În cazul în care Comisia nu solicită avizul Agenţiei, Agenţia oferă solicitantului şi, după caz, titularului autorizaţiei posibilitatea de a prezenta observaţii scrise, în termen de 30 de zile.
(3)Comisia adoptă, prin acte de punere în aplicare, o decizie cu privire la chestiunea în cauză. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 82 alineatul (3).
(4)Decizia menţionată la alineatul (3) se adresează tuturor statelor membre şi se transmite spre informare solicitantului şi, după caz, titularului autorizaţiei. În termen de 30 de zile de la notificarea deciziei, statele membre vizate şi statul membru de referinţă acordă, refuză să acorde sau anulează autorizaţia sau îi modifică clauzele şi condiţiile pentru a se conforma deciziei.