Art. 30. - Art. 30: Evaluarea cererilor - Regulamentul 528/22-mai-2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide
Acte UE
Jurnalul Oficial 167L
În vigoare Versiune de la: 11 Iunie 2024
Art. 30: Evaluarea cererilor
(1)În termen de 365 de zile de la validarea unei cereri în conformitate cu articolul 29, autoritatea competentă destinatară ia o decizie cu privire la acordarea autorizaţiei în conformitate cu articolul 19. Aceasta ţine seama de rezultatele evaluării comparative desfăşurate în conformitate cu articolul 23, după caz.
(2)În cazul în care reiese că sunt necesare informaţii suplimentare pentru realizarea evaluării, autoritatea competentă destinatară invită solicitantul să furnizeze respectivele informaţii într-un anumit termen. Termenul de 365 de zile menţionat la alineatul (1) se suspendă începând cu data formulării acestei solicitări până la data primirii informaţiilor. Suspendarea nu depăşeşte 180 de zile în total, cu excepţia cazului în care acest lucru este justificat de natura datelor solicitate sau de circumstanţe excepţionale.
În cazul în care solicitantul nu prezintă informaţiile solicitate în termenul stabilit, autoritatea competentă destinatară respinge cererea şi informează solicitantul în acest sens.
(3)În cadrul perioadei de 365 de zile menţionate la alineatul (1), autoritatea competentă destinatară:
a)întocmeşte un raport care rezumă concluziile evaluării sale şi motivele care stau la baza acordării unei autorizaţii sau a refuzului de acordare a unei autorizaţii pentru produsul biocid (denumit în continuare "raportul de evaluare");
b)trimite un exemplar în format electronic al proiectului de raport de evaluare solicitantului şi îi acordă posibilitatea de a prezenta observaţii, în termen de 30 de zile; şi
c)ţine cont de aceste observaţii în mod corespunzător atunci când elaborează evaluarea sa finală.