Art. 57. - Art. 57: Obiectivul şi structura NCTS - Regulamentul 512/13-mar-2025 privind modalităţile tehnice pentru dezvoltarea, întreţinerea şi utilizarea sistemelor electronice destinate schimbului şi stocării de informaţii în temeiul Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Martie 2025
Art. 57: Obiectivul şi structura NCTS
(1)Noul sistem computerizat de tranzit ("NCTS") permite comunicarea atât între autorităţile vamale ale statelor membre, cât şi între autorităţile vamale ale statelor membre şi operatorii economici şi alte persoane, în scopul depunerii şi al prelucrării declaraţiilor vamale şi a notificărilor în cazul în care mărfurile sunt plasate sub regimul de tranzit.
(2)NCTS este alcătuit din următoarele componente comune:
a)o reţea comună de comunicaţii;
b)servicii centrale.
(3)Statele membre creează următoarele componente naţionale:
a)un portal naţional pentru comercianţi;
b)un sistem computerizat de tranzit naţional ("NCTS naţional");
c)o interfaţă comună între NCTS şi AES la nivel naţional.