Capitolul iii - ORGANISME ÎNSĂRCINATE CU ASIGURAREA UNEI STRÂNSE COLABORĂRI ÎNTRE STATELE MEMBRE ÎN MATERIE DE LIBERĂ CIRCULAŢIE A LUCRĂTORILOR ŞI DE ÎNCADRARE A ACESTORA ÎN MUNCĂ - Regulamentul 492/05-apr-2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii (text codificat)
Acte UE
Jurnalul Oficial 141L
În vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2019
CAPITOLUL III:ORGANISME ÎNSĂRCINATE CU ASIGURAREA UNEI STRÂNSE COLABORĂRI ÎNTRE STATELE MEMBRE ÎN MATERIE DE LIBERĂ CIRCULAŢIE A LUCRĂTORILOR ŞI DE ÎNCADRARE A ACESTORA ÎN MUNCĂ
Art. 21
Comitetul consultativ este însărcinat să sprijine Comisia în examinarea tuturor chestiunilor care rezultă din aplicarea Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi a măsurilor adoptate în vederea aplicării sale, în ceea ce priveşte libera circulaţie şi încadrarea în muncă a lucrătorilor.
Art. 22
Comitetul consultativ răspunde în principal de:
(a)examinarea problemelor privind libera circulaţie şi ocuparea forţei în muncă în cadrul politicilor naţionale privind forţa de muncă, în vederea coordonării politicilor statelor membre privind ocuparea forţei de muncă, contribuind astfel la dezvoltarea economiilor şi la îmbunătăţirea echilibrului pe piaţa muncii;
(b)realizarea unui studiu general referitor la efectele punerii în aplicare a prezentului regulament şi a celorlalte eventuale măsuri suplimentare;
(c)prezentarea, dacă este cazul, către Comisie a unor propuneri motivate de revizuire a prezentului regulament;
(d)formularea, la cererea Comisiei sau din proprie iniţiativă, a unor avize motivate asupra unor chestiuni generale sau de principiu, în special cu privire la schimbul de informaţii despre evoluţiile de pe piaţa muncii, la circulaţia lucrătorilor între statele membre, la programele sau măsurile menite să dezvolte orientarea profesională şi formarea profesională şi care pot spori posibilităţile de liberă circulaţie şi de ocupare a forţei de muncă, precum şi cu privire la orice formă de asistenţă în favoarea lucrătorilor şi a familiilor acestora, inclusiv la asistenţa socială şi la locuinţele pentru lucrători.
Art. 23
(1)Comitetul consultativ este constituit din şase membri titulari din partea fiecărui stat membru, dintre care doi reprezintă guvernul, doi reprezintă sindicatele, iar doi reprezintă asociaţiile patronale.
(2)Pentru fiecare dintre categoriile menţionate la alineatul (1), fiecare stat numeşte câte un membru supleant.
(3)Durata mandatului membrilor titulari şi membrilor supleanţi este de doi ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit.
La expirarea mandatului, membrii titulari şi membrii supleanţi rămân în funcţie până la înlocuire sau până la reînnoirea mandatului.
Art. 24
Membrii titulari şi membrii supleanţi ai Comitetului consultativ sunt numiţi de Consiliu, care, în selectarea reprezentanţilor sindicatelor şi asociaţiilor patronale, depune eforturi să realizeze o reprezentare adecvată în comitet a diverselor sectoare economice interesate.
Lista membrilor titulari şi a membrilor supleanţi se publică de către Consiliu, spre informare, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 25
Comitetul consultativ este prezidat de un membru al Comisiei sau de reprezentantul acestuia. Preşedintele nu participă la vot. Comitetul se întruneşte cel puţin de două ori pe an. Acesta este convocat de preşedinte, la iniţiativa sa ori la cererea a cel puţin o treime din numărul membrilor.
Serviciile Comisiei asigură secretariatul comitetului.
Art. 26
Preşedintele poate invita să participe la reuniuni, în calitate de observatori sau experţi, persoane sau reprezentanţi ai unor organisme care au o largă experienţă în domeniul ocupării forţei de muncă sau al circulaţiei lucrătorilor. Preşedintele poate fi sprijinit de consilieri tehnici.
Autoritatea Europeană a Muncii, instituită prin Regulamentul (UE) 2019/1149 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), participă la reuniunile Comitetului consultativ în calitate de observator, furnizând informaţii tehnice şi expertiză, după caz.
(*)Regulamentul (UE) 2019/1149 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 de instituire a unei Autorităţi Europene a Muncii, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004, a Regulamentului (UE) nr. 492/2011 şi a Regulamentului (UE) 2016/589 şi de abrogare a Deciziei (UE) 2016/344 (JO L 186, 11.7.2019, p. 21).
Art. 27
(1)Avizul comitetului este valabil numai în cazul în care a fost emis în prezenţa a două treimi dintre membri.
(2)Avizele trebuie motivate; ele sunt adoptate cu majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate şi sunt însoţite de o notă indicând opiniile minorităţii, în cazul în care aceasta o cere.
Art. 28
Comitetul consultativ îşi stabileşte metodele de lucru printr-un regulament de procedură care intră în vigoare după aprobarea de către Consiliu, cu avizul Comisiei. Intrarea în vigoare a eventualelor modificări decise de comitet se supune aceleiaşi proceduri.
[textul din capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 31-iul-2019 de Art. 46, punctul 2. din capitolul VI din Regulamentul 1149/20-iun-2019]