Art. 3. - În domeniul de aplicare al prezentului regulament nu sunt aplicabile actele cu putere de lege şi actele administrative sau practicile administrative ale unui stat membru care: - Regulamentul 492/05-apr-2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii (text codificat)

Acte UE

Jurnalul Oficial 141L

În vigoare
Versiune de la: 31 Iulie 2019
Art. 3
(1)În domeniul de aplicare al prezentului regulament nu sunt aplicabile actele cu putere de lege şi actele administrative sau practicile administrative ale unui stat membru care:
a)restrâng sau supun unor condiţii care nu se aplică propriilor lor cetăţeni cererea şi oferta de locuri de muncă, accesul la ocuparea unui loc de muncă sau dreptul străinilor de a desfăşura o activitate; sau care
b)deşi se aplică indiferent de cetăţenie, scopul sau efectul lor exclusiv sau principal este de a împiedica accesul resortisanţilor altui stat membru la locurile de muncă oferite.
Primul paragraf nu se aplică în cazul condiţiilor privind cunoştinţele lingvistice solicitate în raport cu natura locului de muncă urmând a fi ocupat.
(2)Printre dispoziţiile şi practicile unui stat membru menţionate la alineatul (1) primul paragraf se numără în special cele care, într-un stat membru:
a)fac obligatorie recurgerea la proceduri speciale de recrutare pentru străini;
b)restrâng sau supun unor condiţii diferite de cele aplicabile angajatorilor care desfăşoară activităţi pe teritoriul statului membru respectiv oferta de muncă publicată în presă sau prin orice alt mijloc;
c)supun eligibilitatea pentru ocuparea unui loc de muncă unor condiţii de înregistrare la oficiile de ocupare a forţei de muncă sau împiedică recrutarea nominală a lucrătorilor în cazul persoanelor care nu îşi au reşedinţa pe teritoriul statului membru respectiv.