Art. 97. - Art. 97: Acordarea autorizaţiei şi condiţiile de autorizare a unităţilor şi actele delegate - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024
Art. 97: Acordarea autorizaţiei şi condiţiile de autorizare a unităţilor şi actele delegate
(1)Autorităţile competente autorizează, conform dispoziţiilor articolului 94 alineatul (1) şi ale articolului 95 litera (a), numai unităţile care:
a)respectă următoarele cerinţe, după caz, privind:
(i)carantina, izolarea şi alte măsuri de biosecuritate, luând în considerare cerinţele prevăzute la articolul 10 alineatul (1) litera (b) şi orice norme adoptate în conformitate cu articolul 10 alineatul (2);
(ii)cerinţele în materie de supraveghere, astfel cum se prevede la articolul 24 şi, în cazul în care este pertinent pentru tipul de unitate în cauză şi riscul implicat, la articolul 25;
(iii)ţinerea evidenţelor. astfel cum se prevede la articolele 102 şi 103 şi în orice norme adoptate în temeiul articolelor 106 şi 107;
b)dispun de instalaţii şi echipamente care:
(i)sunt adecvate pentru a reduce riscul introducerii şi răspândirii bolilor la un nivel acceptabil, luând în considerare tipul de unitate de acvacultură în cauză;
(ii)au o capacitatea adecvată pentru numărul de animale terestre sau pentru volumul materialului germinativ în cauză păstrat;
c)nu prezintă un risc inacceptabil de răspândire a bolilor, luând în considerare măsurile existente de diminuare a riscurilor;
d)dispun de un număr suficient de angajaţi cu formare adecvată pentru activitatea unităţii în cauză;
e)dispun de un sistem care să-i permită operatorului în cauză să demonstreze autorităţii competente că respectă cerinţele de la literele (a) - (d).
(2)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 264 privind:
a)carantina, izolarea şi alte măsuri de biosecuritate, astfel cum se menţionează la alineatul (1) litera (a) punctul (i);
b)supravegherea, astfel cum se menţionează la alineatul (1) litera (a) punctul (ii);
c)instalaţiile şi echipamentele, astfel cum se menţionează la alineatul (1) litera (b);
d)responsabilităţile, competenţa şi formarea specializată a personalului şi a medicilor veterinari, astfel cum se prevede la alineatul (1) litera (d), pentru activitatea unităţilor de material germinativ şi a unităţilor pentru operaţiuni de colectare a ungulatelor şi a păsărilor de curte;
e)supravegherea necesară de către autoritatea competentă a unităţilor de material germinativ şi a unităţilor pentru operaţiuni de colectare a ungulatelor şi a păsărilor de curte.
(3)La stabilirea normelor care urmează să fie prevăzute în actele delegate care vor fi adoptate în temeiul alineatului (2), Comisia întemeiază normele respective pe următoarele elemente:
a)riscurile prezentate de fiecare tip de unitate;
b)speciile şi categoriile de animale terestre deţinute relevante pentru autorizare;
c)tipul de producţie în cauză;
d)tiparele de circulaţie specifice tipului de unitate şi speciilor şi categoriilor de animale deţinute în respectivele unităţi.