Art. 89. - Art. 89: Competenţe de executare privind obligaţia de înregistrare a transportatorilor - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024
Art. 89: Competenţe de executare privind obligaţia de înregistrare a transportatorilor
(1)Comisia poate stabili, prin acte de punere în aplicare, norme privind informaţiile care trebuie furnizate de către transportatori în scopul înregistrării activităţii acestora prevăzute la articolul 87 alineatele (1) şi (3), inclusiv privind termenele de furnizare a acestor informaţii.
(2)Comisia stabileşte, prin acte de punere în aplicare, norme privind tipurile de transportatori care pot fi exonerate de către statele membre de la cerinţa de înregistrare în conformitate cu articolul 86, pe baza:
a)distanţelor pe care aceştia transportă ungulatele respective; şi
b)categoriilor, speciilor şi numărului de ungulate pe care le transportă.
(3)Actele de punere în aplicare menţionate la prezentul articol se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 266 alineatul (2).