Art. 82. - Art. 82: Măsurile de control al bolilor pentru bolile listate astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (c) la animale sălbatice - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024
Art. 82: Măsurile de control al bolilor pentru bolile listate astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (c) la animale sălbatice
(1)În cazul în care autoritatea competentă suspectează sau confirmă în mod oficial prezenţa unei boli listate, astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (c), la animale sălbatice, iar statul membru afectat a optat pentru eradicarea bolii în cauză şi cu condiţia ca măsurile pentru animalele sălbatice să fie prevăzute în programul opţional de eradicare prevăzut la articolul 31 alineatul (2) pentru boala listată în cauză, autoritatea competentă aplică măsurile de control al bolilor cuprinse în programul opţional de eradicare în cauză pe întregul teritoriu al statului membru, ariei sau zonei în cauză, cu relevanţă pentru suspiciunea sau confirmarea oficială respectivă.
(2)Autoritatea competentă poate lua măsuri de control al bolilor, în plus faţă de cele prevăzute la alineatul (1), care pot include una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la articolele 53 - 69 şi sunt proporţionale cu riscul prezentat de boala listată în cauză, ţinând seama de:
a)profilul bolii;
b)animalele sălbatice afectate şi de riscul de transmitere a bolii la animale deţinute şi la oameni; şi
c)impactul economic, social şi de mediu.
(3)În cazul confirmării oficiale a apariţiei unui focar al unei boli listate, astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (c), la animale sălbatice într-un stat membru, o zonă sau un compartiment care a dobândit statutul de indemn de boală în conformitate cu articolul 36 sau cu articolul 37 şi în scopul menţinerii statutului respectiv, autoritatea competentă adoptă una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la articolele 53 - 69. Măsurile respective sunt proporţionale cu riscul prezentat de boala listată în cauză, ţinând seama de:
a)profilul bolii;
b)animalele sălbatice afectate şi de riscul de transmitere a bolilor la animale deţinute şi la oameni;
c)relevanţa prezenţei bolii la animale sălbatice faţă de statutul sanitar al animalelor deţinute; şi
d)impactul economic, social şi de mediu.