Art. 50. - Art. 50: Competenţe de executare privind băncile de antigeni, vaccinuri şi reactivi de diagnosticare ale Uniunii - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024
Art. 50: Competenţe de executare privind băncile de antigeni, vaccinuri şi reactivi de diagnosticare ale Uniunii
(1)Comisia stabileşte, prin acte de punere în aplicare, normele pentru băncile de antigeni, vaccinuri şi reactivi de diagnosticare ale Uniunii, specificând, pentru produsele biologice menţionate la articolul 48 alineatul (1):
a)care dintre produsele biologice respective trebuie incluse în băncile de antigeni, vaccinuri şi reactivi de diagnosticare ale Uniunii şi pentru care dintre bolile listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a);
b)tipurile produselor biologice care trebuie incluse în băncile de antigeni, vaccinuri şi reactivi de diagnosticare ale Uniunii şi în ce cantităţi pentru fiecare dintre bolile listate specifice menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) pentru care există banca respectivă;
c)cerinţele privind aprovizionarea, depozitarea şi înlocuirea produselor biologice respective;
d)livrarea produselor biologice menţionate de la băncile de antigeni, vaccinuri şi reactivi de diagnosticare ale Uniunii către statele membre şi către ţările terţe ori teritoriile;
e)cerinţele procedurale şi tehnice pentru includerea produselor biologice respective în băncile de antigeni, vaccinuri şi reactivi de diagnosticare ale Uniunii şi pentru solicitarea accesului la acestea.
Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 266 alineatul (2).
(2)În cazuri imperioase de urgenţă justificate în mod corespunzător legate de o boală listată menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (a) care prezintă riscul de a avea un impact extrem de semnificativ, Comisia adoptă acte de punere în aplicare imediat aplicabile, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 266 alineatul (3).