Art. 32. - Art. 32: Măsurile adoptate conform programelor obligatorii şi opţionale de eradicare - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024
Art. 32: Măsurile adoptate conform programelor obligatorii şi opţionale de eradicare
(1)Programele de eradicare cuprind cel puţin următoarele măsuri:
a)măsuri de control al bolii pentru eradicarea agentului patogen din unităţile, compartimentele şi zonele în care s-a răspândit boala şi pentru prevenirea reinfectării;
b)măsuri de supraveghere desfăşurată conform normelor stabilite la articolele 26 - 30, pentru a se demonstra:
(i)eficacitatea măsurilor de control al bolii menţionate la litera (a);
(ii)statutul de indemn de boala listată în cauză;
c)măsuri de control al bolii care trebuie aplicate în cazul unor rezultate pozitive ale supravegherii.
(2)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 264 cu privire la următoarele elemente pentru a asigura eficacitatea programelor de eradicare:
a)măsurile de control al bolii menţionate la alineatul (1) litera (a);
b)măsurile de control al bolii care trebuie luate pentru a se evita reinfectarea populaţiei de animale vizate cu boala în cauză în unităţi, zone şi compartimente;
c)concepţia, mijloacele, metodele de diagnosticare, frecvenţa, intensitatea, populaţia de animale vizate şi tiparele de eşantionare pentru supraveghere;
d)măsurile de control al bolii care trebuie luate în eventualitatea unor rezultate pozitive ale supravegherii pentru boala listată, conform dispoziţiilor de la alineatul (1) litera (c);
e)criteriile de vaccinare, atunci când aceasta este relevantă şi adecvată pentru boala sau speciile în cauză.