Art. 30. - Art. 30: Competenţe de executare - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024
Art. 30: Competenţe de executare
(1)Comisia stabileşte, prin acte de punere în aplicare, cerinţele privind supravegherea şi programele de supraveghere astfel cum se prevede la articolele 26 şi 28, precum şi în normele adoptate în temeiul articolului 29 cu privire la:
a)stabilirea bolilor listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (e) care urmează să facă obiectul programelor de supraveghere, în conformitate cu articolul 28, inclusiv acoperirea geografică a programelor respective;
b)formatul şi procedura pentru:
(i)transmiterea spre informare a programelor de supraveghere respective către Comisie şi către celelalte state membre;
(ii)raportarea către Comisie a rezultatelor supravegherii.
(2)Comisia poate, prin acte de punere în aplicare, să definească criteriile care trebuie utilizate pentru a evalua programele de supraveghere prevăzute la articolul 28.
(3)Actele de punere în aplicare menţionate la alineatele (1) şi (2) din prezentul articol se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 266 alineatul (2).