Art. 261. - Art. 261: Măsurile de urgenţă ale Comisiei - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024
Art. 261: Măsurile de urgenţă ale Comisiei
(1)În cazul în care o boală listată, o boală emergentă sau un pericol care ar putea constitui un risc grav apare sau se răspândeşte într-o ţară terţă sau într-un teritoriu sau în cazul în care orice alt motiv grav legat de sănătatea animală sau publică justifică acest lucru, Comisia poate, printr-un act de punere în aplicare şi acţionând din proprie iniţiativă sau la cererea unui stat membru, să adopte una sau mai multe dintre următoarele măsuri de urgenţă, în funcţie de gravitatea situaţiei:
a)suspenda intrarea în Uniune a transporturilor de animale şi produse şi a mijloacelor de transport sau a altor materiale care ar fi putut intra în contact cu astfel de transporturi, care pot răspândi boala sau pericolul respectiv în Uniune;
b)stabili cerinţe speciale pentru intrarea în Uniune a animalelor şi produselor şi a mijloacelor de transport şi a altor materiale care ar fi putut intra în contact cu astfel de animale şi produse care pot răspândi boala sau pericolul respectiv în Uniune;
c)lua orice alte măsuri de control al bolii de urgenţă pentru a preveni răspândirea acestei boli sau a pericolului în Uniune.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 266 alineatul (2).
(2)Din motive imperioase temeinic justificate şi legate de riscuri importante, Comisia, după consultarea cu statul membru în cauză, adoptă acte de punere în aplicare imediat aplicabile în conformitate cu procedura menţionată la articolul 266 alineatul (3).