Art. 246. - Art. 246: Numărul maxim de animale de companie - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024
Art. 246: Numărul maxim de animale de companie
(1)Numărul de animale de companie din speciile listate în partea A din anexa I care pot fi deplasate în timpul unei singure circulaţii necomerciale nu poate fi mai mare de cinci.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), numărul de animale de companie din speciile listate în partea A din anexa I poate fi mai mare de cinci dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)circulaţia necomercială în cauză are loc în scopul participării la concursuri, expoziţii sau evenimente sportive sau în vederea pregătirii pentru un astfel de eveniment;
b)proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată în cauză prezintă o dovadă scrisă a faptului că animalele de companie sunt înregistrate fie în vederea participării la un eveniment astfel cum se menţionează la litera (a), fie într-o asociaţie care organizează astfel de evenimente;
c)animalele de companie au vârsta mai mare de şase luni.
(3)Pentru a se preveni circulaţia comercială a animalelor de companie din speciile listate în partea B din anexa I mascată în mod fraudulos sub forma circulaţiei necomerciale, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 264, acte delegate privind normele care stabilesc numărul maxim al animalelor de companie din speciile respective care pot fi deplasate în timpul unei singure circulaţii necomerciale.