Capitolul 3 - Condiţii aplicabile circulaţiei necomerciale a animalelor de companie într-un stat membru dintr-o ţară terţă sau dintr-un teritoriu - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')
Acte UE
Jurnalul Oficial 84L
În vigoare Versiune de la: 24 Octombrie 2024
CAPITOLUL 3:Condiţii aplicabile circulaţiei necomerciale a animalelor de companie într-un stat membru dintr-o ţară terţă sau dintr-un teritoriu
Art. 249: Condiţii aplicabile circulaţiei necomerciale a animalelor de companie din speciile listate în partea A din anexa I
(1)Animalele de companie din speciile listate în partea A din anexa I pot fi deplasate într-un stat membru dintr-o ţară terţă sau dintr-un teritoriu numai dacă:
a)sunt identificate individual printr-un mijloc fizic de identificare, în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 252 alineatul (1) litera (a);
b)respectă măsurile relevante preventive şi de diminuare a riscurilor adoptate în temeiul articolului 252 alineatul (1) litera (b) în ceea ce priveşte bolile listate prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (d);
c)sunt însoţite de un document de identificare completat în mod corespunzător şi emis în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 254 litera (d).
(2)Animalele de companie din speciile listate în partea A din anexa I pot fi deplasate într-un stat membru dintr-o ţară terţă sau dintr-un teritoriu, altele decât cele listate în conformitate cu articolul 253 alineatul (1) litera (d), numai printr-un punct de intrare listat în acest sens. Fiecare stat membru întocmeşte o listă a respectivelor puncte de intrare de pe teritoriul său şi pune la dispoziţia publicului lista respectivă.
(3)Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 264, acte delegate privind condiţiile de acordare a unor derogări de la alineatul (2) din prezentul articol.
Art. 250: Condiţii aplicabile circulaţiei necomerciale a animalelor de companie din speciile listate în partea B din anexa I
(1)În măsura în care Comisia a adoptat un act delegat în conformitate cu articolul 252 alineatul (1) litera (b) în ceea ce priveşte animalele de companie aparţinând uneia dintre speciile listate în partea B din anexa I, circulaţia necomercială a animalelor de companie din specia respectivă într-un stat membru dintr-o ţară terţă sau dintr-un teritoriu se efectuează sub rezerva respectării condiţiilor stabilite la alineatul (2) din prezentul articol.
(2)Animalele de companie din speciile menţionate la alineatul (1) pot fi deplasate într-un stat membru dintr-o ţară terţă sau dintr-un teritoriu numai dacă:
a)sunt identificate sau descrise, fie individual, fie prin identificare în grupuri, în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 252 alineatul (1) litera (a);
b)respectă măsurile relevante preventive şi de diminuare a riscurilor adoptate în temeiul articolului 252 alineatul (1) litera (b) în ceea ce priveşte bolile listate prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (d);
c)sunt însoţite de un document de identificare completat în mod corespunzător şi emis în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 254 litera (d);
d)atunci când provin dintr-o ţară terţă sau dintr-un teritoriu altele decât cele listate în temeiul articolului 253 alineatul (1) litera (d), acestea intră printr-un punct de intrare listat în acest sens. Fiecare stat membru întocmeşte o listă a respectivelor puncte de intrare de pe teritoriul său şi pune la dispoziţia publicului lista respectivă.
(3)În aşteptarea adoptării actelor delegate relevante menţionate la alineatul (1), statele membre pot aplica norme naţionale circulaţiei necomerciale a animalelor de companie din speciile listate în partea B din anexa I pe teritoriul lor dintr-o ţară terţă sau dintr-un teritoriu, cu condiţia ca normele respective:
a)să se aplice proporţional cu riscurile pentru sănătatea publică sau animală prezentate de circulaţia necomercială a animalelor de companie din speciile respective; şi
b)să nu fie mai stricte decât cele aplicate intrării în Uniune a animalelor din respectivele specii, în conformitate cu partea V.
Art. 251: Derogare de la condiţiile aplicabile circulaţiei necomerciale a animalelor de companie între anumite ţări şi teritorii
Prin derogare de la articolele 249 şi 250, circulaţia necomercială a animalelor de companie între următoarele ţări şi teritorii poate continua în condiţiile stabilite prin normele naţionale ale ţărilor şi teritoriilor respective:
(a)San Marino şi Italia;
(b)Vatican şi Italia;
(c)Monaco şi Franţa;
(d)Andorra şi Franţa;
(e)Andorra şi Spania;
(f)Norvegia şi Suedia;
(g)Insulele Feroe şi Danemarca;
(h)Groenlanda şi Danemarca.