Art. 27. - Art. 27: Cererea de notificare - Regulamentul 425/09-mar-2016 privind echipamentele individuale de protecţie şi de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 81L

În vigoare
Versiune de la: 31 Martie 2016 până la: 28 Mai 2026
Art. 27: Cererea de notificare
(1)Organismele de evaluare a conformităţii depun o cerere de notificare către autoritatea de notificare a statului membru în care sunt stabilite.
(2)Cererea de notificare este însoţită de o descriere a activităţilor de evaluare a conformităţii, a modulului sau modulelor de evaluare a conformităţii şi a tipurilor de EIP pentru care organismul se declară a fi competent, precum şi de un certificat de acreditare, dacă acesta există, emis de un organism naţional de acreditare, care atestă că organismul de evaluare a conformităţii satisface cerinţele prevăzute la articolul 24.
(3)În cazul în care organismul respectiv de evaluare a conformităţii nu poate prezenta un certificat de acreditare, acesta prezintă autorităţii de notificare toate documentele justificative necesare pentru verificarea, recunoaşterea şi monitorizarea periodică a conformităţii sale cu cerinţele prevăzute la articolul 24.