Art. 68. - Art. 68: Sancţiuni - Regulamentul 40/19-dec-2024 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 şi a Directivei (UE) 2019/904 şi de abrogare a Directivei 94/62/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 2025
Art. 68: Sancţiuni
(1)Până la 12 februarie 2027, statele membre adoptă normele privind sancţiunile care se aplică în cazul nerespectării prezentului regulament şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancţiunile trebuie să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(2)Sancţiunile pentru nerespectarea articolelor 24-29 includ amenzi administrative. În cazul în care sistemul juridic al statului membru nu prevede amenzi administrative, prezentul alineat poate fi aplicat astfel încât procedura de amendare să fie iniţiată de autoritatea relevantă şi amenda să fie impusă de instanţele naţionale competente, garantându-se, în acelaşi timp, faptul că aceste căi de atac sunt efective şi că au un efect echivalent cu cel al amenzilor administrative menţionate la prezentul alineat. În orice caz, amenzile impuse trebuie să fie, de asemenea, efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(3)Statele membre notifică normele şi măsurile menţionate la alineatele (1) şi (2) Comisiei până la 12 februarie 2027 şi îi comunică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară a acestora.