Art. 53. - Art. 53: Reguli pentru calcularea îndeplinirii obiectivelor în materie de reciclare - Regulamentul 40/19-dec-2024 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 şi a Directivei (UE) 2019/904 şi de abrogare a Directivei 94/62/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 2025
Art. 53: Reguli pentru calcularea îndeplinirii obiectivelor în materie de reciclare
(1)Calculul pentru a stabili dacă au fost îndeplinite obiectivele prevăzute la articolul 52 alineatul (1) se efectuează în conformitate cu normele prevăzute la prezentul articol.
(2)Statele membre calculează greutatea deşeurilor de ambalaje generate într-un anumit an calendaristic. Calculul deşeurilor de ambalaje generate într-un stat membru este exhaustiv.
Metodologia pentru calcularea deşeurilor de ambalaje generate se bazează pe următoarele abordări:
a)ambalajele puse la dispoziţie pe teritoriul unui stat membru sau dezambalate de un producător fără a fi utilizator final în anul respectiv; sau
b)cantitatea de deşeuri de ambalaje generate în acelaşi an în statul membru respectiv.
Calculele efectuate în temeiul prezentului alineat se ajustează pentru a asigura comparabilitatea, fiabilitatea şi exhaustivitatea rezultatelor în conformitate cu cerinţele şi verificările care urmează să fie stabilite prin actul de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 56 alineatul (7) litera (a).
(3)Statele membre calculează greutatea deşeurilor de ambalaje reciclate într-un anumit an calendaristic. Greutatea deşeurilor de ambalaje reciclate se calculează ca fiind greutatea ambalajelor care au devenit deşeuri şi care, fiind supuse tuturor operaţiunilor necesare de verificare, de sortare şi altor operaţiuni preliminare pentru înlăturarea deşeurilor de materiale care nu sunt vizate de reprelucrarea ulterioară şi pentru asigurarea unei înalte calităţi a reciclării, intră în operaţiunile de reciclare în care deşeurile de materiale sunt, de fapt, reprelucrate în produse, materiale sau substanţe.
(4)Ambalajele compozite şi alte ambalaje compuse din mai multe materiale se calculează şi se raportează pentru fiecare material conţinut în ambalaj. Statele membre pot acorda derogări de la această cerinţă atunci când un anumit material constituie o parte nesemnificativă a unităţii de ambalaj şi, în niciun caz, nu reprezintă mai mult de 5 % din masa totală a unităţii de ambalaj.
(5)În sensul alineatului (3), greutatea deşeurilor de ambalaje reciclate se măsoară în momentul în care deşeurile intră în operaţiunea de reciclare.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, greutatea deşeurilor de ambalaje reciclate poate fi măsurată pe baza materialului care rezultă din orice operaţiune de sortare în cazul în care:
a)deşeurile rezultate respective sunt reciclate ulterior;
b)greutatea materialelor sau a substanţelor care sunt înlăturate prin operaţiuni ulterioare înainte de operaţiunea de reciclare şi care nu sunt reciclate ulterior nu este inclusă în greutatea deşeurilor raportate ca fiind reciclate.
(6)Statele membre instituie un sistem eficace de control al calităţii şi de trasabilitate a deşeurilor de ambalaje pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alineatele (2)-(5) de la prezentul articol. Acest sistem poate consta în registre electronice instituite în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Directiva 2008/98/CE sau în specificaţii tehnice pentru cerinţele de calitate pentru deşeurile sortate. Acesta poate consta, de asemenea, în rate medii ale pierderilor pentru deşeurile sortate pentru diferite tipuri de deşeuri şi, respectiv, practici de gestionare a deşeurilor, cu condiţia să nu poată fi obţinute în alt mod date fiabile. Ratele medii ale pierderilor se calculează pe baza regulilor de calcul prevăzute în actele delegate adoptate în temeiul articolului 11a alineatul (10) din Directiva 2008/98/CE.
(7)Cantitatea de deşeuri de ambalaje biodegradabile care intră în tratare aerobă sau anaerobă poate fi considerată ca fiind reciclată în cazul în care tratarea generează compost, produs fermentat sau alte materiale într-o cantitate a conţinutului reciclat similară cu cea a materialelor iniţiale, care urmează să fie utilizate ca produse, materiale sau substanţe reciclate. În cazul în care materialele obţinute în urma tratării sunt utilizate pe terenuri, statele membre le pot considera ca fiind reciclate cu condiţia ca această utilizare să aducă beneficii agriculturii sau ameliorării ecologice.
(8)Cantitatea de materiale din deşeurile de ambalaje care încetează să mai fie deşeuri în urma unei operaţiuni de pregătire înainte de reprelucrare poate fi considerată reciclată cu condiţia ca materialele în cauză să fie destinate reprelucrării ulterioare în produse, materiale sau substanţe ce vor fi folosite în scopul iniţial sau în alte scopuri. Cu toate acestea, materialele care au încetat să fie deşeuri şi care urmează să fie folosite drept combustibil sau drept alt mod de generare a energiei sau care urmează să fie incinerate, folosite pentru rambleiere sau eliminate în depozitele de deşeuri nu sunt luate în calcul ca fiind reciclate.
(9)Statele membre pot lua în considerare reciclarea metalelor separate după incinerarea deşeurilor proporţional cu ponderea deşeurilor de ambalaje incinerate, cu condiţia ca metalele reciclate să îndeplinească criteriile de calitate prevăzute în Decizia (UE) 2019/1004.
(10)În cazul în care deşeurile de ambalaje sunt trimise către alt stat membru în scopul reciclării în acel alt stat membru, doar statul membru în care deşeurile de ambalaje au fost colectate le poate considera ca fiind reciclate.
(11)Deşeurile de ambalaje exportate din Uniune sunt luate în calcul ca fiind reciclate de către statul membru în care au fost colectate numai dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la alineatul (3) şi dacă, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 sau cu Regulamentul (UE) 2024/1157, după caz, exportatorul oferă documente justificative care dovedesc că expedierea de deşeuri respectă cerinţele regulamentului respectiv, inclusiv că tratarea deşeurilor de ambalaje într-o ţară terţă a avut loc în condiţii care sunt echivalente cu cerinţele prevăzute de dreptul relevant al Uniunii în materie de mediu.