Art. 37. - Art. 37: Specificaţiile comune - Regulamentul 40/19-dec-2024 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 şi a Directivei (UE) 2019/904 şi de abrogare a Directivei 94/62/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 2025
Art. 37: Specificaţiile comune
(1)Ambalajele care sunt în conformitate cu specificaţiile comune menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol sau cu părţi ale acestora sunt considerate a fi în conformitate cu cerinţele prevăzute la articolele 5-12, 24 şi 26 sau stabilite în temeiul acestora, în măsura în care cerinţele respective sunt reglementate de specificaţiile comune sau de părţi ale acestora.
(2)Prin intermediul unor acte de punere în aplicare, Comisia poate să stabilească specificaţii comune pentru cerinţele prevăzute la articolele 5-12, 24 şi 26 sau stabilite în temeiul acestora în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)fie:
(i)nicio referinţă la standarde armonizate care acoperă cerinţele relevante prevăzute la articolele 5-12, 24 şi 26 din prezentul regulament sau stabilite în temeiul acestora nu a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 şi nu se preconizează publicarea unei astfel de referinţe într-un termen rezonabil; fie
(ii)standardul existent nu îndeplineşte cerinţele pe care cererea urmăreşte să le acopere; şi
b)în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012, Comisia a solicitat uneia sau mai multor organizaţii de standardizare europene să elaboreze sau să revizuiască un standard armonizat pentru cerinţele prevăzute la articolele 5-12, 24 şi 26 din prezentul regulament sau stabilite în temeiul acestora şi fie:
(i)cererea nu a fost acceptată de niciuna dintre organizaţiile europene de standardizare cărora le-a fost adresată; fie
(ii)cererea a fost acceptată de cel puţin una dintre organizaţiile europene de standardizare cărora le-a fost adresată, dar standardele armonizate solicitate:
- nu sunt adoptate în termenul stabilit în cerere;
- nu sunt conforme cu cererea; sau
- nu sunt pe deplin în conformitate cu cerinţele pe care urmăresc să le acopere.
Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 65 alineatul (2).
(3)Înainte de a pregăti un proiect de act de punere în aplicare astfel cum se menţionează la alineatul (2) de la prezentul articol, Comisia informează comitetul menţionat la articolul 22 din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 că, în opinia sa, condiţiile prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol au fost îndeplinite.
(4)În cazul în care o organizaţie de standardizare europeană adoptă un standard armonizat şi propune Comisiei ca referinţa standardului armonizat respectiv să fie publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Comisia evaluează standardul armonizat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1025/2012. Atunci când o astfel de referinţă a unui standard armonizat este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Comisia abrogă actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol sau părţi ale acestora care vizează aceleaşi cerinţe prevăzute la articolele 5-12, 24 şi 26 sau stabilite în temeiul acestora.
(5)În cazul în care un stat membru sau Parlamentul European consideră că o specificaţie comună nu satisface în totalitate cerinţele prevăzute la articolele 5-12, 24 şi 26 sau stabilite în temeiul acestora, acesta informează Comisia în acest sens, prezentând o explicaţie detaliată. Comisia evaluează această explicaţie detaliată şi poate, dacă este cazul, să modifice actul de punere în aplicare prin care se stabileşte specificaţia comună în cauză.