Art. 19. - Art. 19: Obligaţiile distribuitorilor - Regulamentul 40/19-dec-2024 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 şi a Directivei (UE) 2019/904 şi de abrogare a Directivei 94/62/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 22 Ianuarie 2025
Art. 19: Obligaţiile distribuitorilor
(1)Atunci când pun la dispoziţie ambalaje pe piaţă, distribuitorii acţionează cu diligenţa necesară în ceea ce priveşte cerinţele prezentului regulament.
(2)Înainte de punerea la dispoziţie a ambalajelor pe piaţă, distribuitorii verifică dacă:
a)producătorul care face obiectul obligaţiilor privind răspunderea extinsă a producătorilor pentru ambalaje este înregistrat în registrul producătorilor menţionat la articolul 44;
b)ambalajele sunt etichetate în conformitate cu articolul 12; şi
c)fabricantul şi importatorul au respectat cerinţele prevăzute la articolul 15 alineatele (5) şi (6) şi, respectiv, la articolul 18 alineatul (3).
(3)În cazul în care, înainte de a pune la dispoziţie ambalajele pe piaţă, un distribuitor consideră sau are motive să creadă că ambalajele nu sunt în conformitate cu cerinţele prevăzute la articolele 5-12 sau stabilite în temeiul acestora ori că fabricantul ori importatorul nu respectă cerinţele stabilite la articolul 15 alineatele (5) şi (6) şi respectiv, la articolul 18 alineatul (3), distribuitorul nu pune la dispoziţie ambalajele pe piaţă înainte ca acestea să fie aduse în conformitate sau înainte ca fabricantul sau importatorul să asigure conformitatea cu cerinţele respective.
Distribuitorii se asigură că, atât timp cât ambalajele, goale sau care conţin un produs, constituie responsabilitatea lor, condiţiile de depozitare sau de transport nu periclitează conformitatea acestora cu cerinţele prevăzute la articolele 5-12 sau stabilite în temeiul acestora.
(4)Informaţiile comunicate de producător nu se utilizează de către distribuitor în alte scopuri decât pentru a verifica conformitatea cu cerinţele aplicabile prevăzute la articolele 5-12 sau stabilite în temeiul acestora. În special, utilizarea abuzivă a acestor informaţii de către distribuitori în scopuri comerciale este interzisă.
(5)Distribuitorii care consideră sau au motive să creadă că ambalajele pe care le-au pus la dispoziţie pe piaţă cu produsele ambalate nu sunt conforme cu cerinţele aplicabile prevăzute la articolele 5-12 sau stabilite în temeiul acestora se asigură că sunt luate măsurile corective necesare pentru a aduce respectivele ambalaje în conformitate, pentru a le retrage sau a le rechema, după caz.
Distribuitorii informează imediat autorităţile de supraveghere a pieţei din statele membre în care au pus la dispoziţie ambalajele cu privire la neconformitatea suspectată şi la măsurile corective luate.
(6)În urma unei cereri motivate din partea unei autorităţi naţionale, distribuitorii furnizează autorităţii respective toate informaţiile şi documentaţia la care au acces şi care sunt relevante pentru a demonstra conformitatea unui ambalaj cu cerinţele aplicabile prevăzute la articolele 5-12 sau stabilite în temeiul acestora, în una sau mai multe limbi care să fie uşor de înţeles de către autoritatea respectivă. Informaţiile şi documentaţia respective sunt furnizate în format electronic şi, la cerere, pe suport de hârtie.
Distribuitorii cooperează cu autoritatea naţională cu privire la orice măsură întreprinsă pentru remedierea oricărui caz de neconformitate cu cerinţele prevăzute la articolele 5-12 sau stabilite în temeiul acestora.