Art. 5. - Regulamentul 378/27-mar-2007 de stabilire a normelor pentru modularea voluntară a plăţilor directe prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005

Acte UE

Jurnalul Oficial 95L

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2011
Art. 5
Statele membre care aplică modularea voluntară şi Comisia monitorizează îndeaproape impactul aplicării modulării voluntare, mai ales în ceea ce priveşte situaţia economică a agricultorilor, având în vedere necesitatea de a evita aplicarea unor tratamente diferenţiate agricultorilor, în mod nejustificat. În acest scop, statele membre respective transmit un raport Comisiei, până la 30 septembrie 2008.