Art. 94. - Garanţia este: - Regulamentul 2913/12-oct-1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 28 Aprilie 2015
Art. 94
(1)Principalul obligat este ţinut să constituie o garanţie pentru asigurarea plăţii datoriei vamale sau a altor taxe care pot lua naştere în ceea ce priveşte mărfurile.
(2)Garanţia este:
a)fie o garanţie individuală care acoperă o singură operaţiune de tranzit,
b)fie o garanţie globală care acoperă mai multe operaţiuni de tranzit în care principalul obligat a fost autorizat să folosească o astfel de garanţie de către autorităţile vamale ale statului membru în care este stabilit.
(3)Autorizarea menţionată la alineatul (2) litera (b) se acordă numai persoanelor care:
a)sunt stabilite în Comunitate;
b)recurg cu regularitate la regimurile de tranzit comunitar sau despre care autorităţile vamale ştiu că sunt în măsură să-şi îndeplini obligaţiile legate de aceste regimuri şi
c)nu au săvârşit încălcări grave sau repetate ale legislaţiei vamale sau fiscale.
(4)Persoanele care dovedesc autorităţilor vamale că îndeplinesc cele mai înalte standarde de încredere pot fi autorizate să folosească o garanţie globală cu o valoare redusă sau să beneficieze de o dispensă de garanţie. Criteriile suplimentare pentru această autorizare includ:
a)folosirea corectă a regimurilor de tranzit comunitar într-o perioadă determinată;
b)cooperarea cu autorităţile vamale şi
c)în ceea ce priveşte dispensa de garanţie, o situaţie financiară bună, suficientă pentru îndeplinirea angajamentelor persoanelor în cauză.
Normele detaliate privind autorizările acordate în aplicarea prezentului alineat se stabilesc în conformitate cu procedura comitetului.
(5)Dispensa de garanţie acordată în conformitate cu alineatul (4) nu se aplică operaţiunilor de tranzit comunitar extern care implică mărfuri care, în conformitate cu procedura comitetului, se consideră ca având un înalt grad de risc.
(6)În conformitate cu principiile ce stau la baza alineatului (4), recurgerea la garanţia globală cu o valoare redusă, în cazul tranzitului comunitar extern, poate fi temporar interzisă prin procedura comitetului ca măsură excepţională în circumstanţe speciale.
(7)În conformitate cu principiile ce stau la baza alineatului (4), recurgerea la garanţia globală, în cazul tranzitului comunitar extern, poate fi temporar interzisă prin procedura comitetului în ceea ce priveşte mărfurile care, în cadrul garanţiei globale, au fost identificate ca făcând obiectul unei fraude de proporţii.