Art. 182c. - Art. 182 c - Regulamentul 2913/12-oct-1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 Aprilie 2015
Art. 182c
(1)În cazul în care mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al Comunităţii nu au primit o destinaţie vamală pentru care există obligativitatea unei declaraţii vamale, o declaraţie sumară este depusă la biroul vamal de ieşire înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al Comunităţii.
(2)Autorităţile vamale pot permite ca declaraţia sumară să fie depusă într-un alt birou vamal, cu condiţia ca acest birou să comunice de îndată biroului vamal de ieşire sau să pună la dispoziţia acestuia, prin intermediul unui procedeu informatic, informaţiile necesare.
(3)Autorităţile vamale pot accepta ca, în locul acestei proceduri, agentul economic să adreseze administraţiei vamale o notificare şi să îi permită consultarea informaţiilor menţionate în declaraţia sumară care se află în sistemul computerizat al acestuia.