Art. 173. - să fie plasate sub regimul de perfecţionare activă în condiţiile prevăzute de regim. - Regulamentul 2913/12-oct-1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 28 Aprilie 2015
Art. 173
Pe durata cât rămân într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, mărfurile necomunitare plasate în respectiva zonă liberă sau antrepozit liber pot:
a)să fie puse în liberă circulaţie în condiţiile prevăzute de acel regim sau la articolul 178;
b)să facă obiectul formelor obişnuite de manipulare menţionate la articolul 109 alineatul (1), fără autorizaţie;
c)să fie plasate sub regimul de perfecţionare activă în condiţiile prevăzute de regim.
Cu toate acestea, operaţiunile de perfecţionare efectuate pe teritoriul vechiului port liber Hamburg, în zonele libere ale Insulelor Canare, Azore, Madeira şi ale departamentelor de peste mări nu sunt supuse condiţiilor economice.
Cu toate acestea, în ce priveşte vechiul port Hamburg, dacă într-un anumit sector economic condiţiile de concurenţă din Comunitate sunt afectate ca rezultat al acestei derogări, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, decide aplicarea condiţiilor economice la activitatea economică corespunzătoare pe teritoriul vechiului port liber Hamburg;
d)să fie plasate sub regim de transformare sub control vamal în condiţiile prevăzute de acest regim;
e)să fie plasate sub regim de admitere temporară în condiţiile prevăzute de acest regim;
f)să fie abandonate în conformitate cu articolul 182;
g)să fie distruse, cu condiţia ca persoana interesată să furnizeze autorităţilor vamale toate informaţiile pe care acestea le consideră necesare.
Atunci când mărfurile sunt plasate sub unul dintre regimurile menţionate la litera (c), (d) sau (e), statele membre pot, în măsura în care este necesar să se ţină cont de condiţiile de funcţionare şi de supraveghere vamală ale zonelor libere şi antrepozitelor libere, să adapteze măsurile de control prevăzute.