Art. 166. - Regulamentul 2913/12-oct-1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 Aprilie 2015
Art. 166
Zonele libere şi antrepozitele libere fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii sau sunt situate pe acel teritoriu şi separate de restul, în care:
a)mărfurile necomunitare sunt considerate, în aplicarea drepturilor de import şi măsurilor de politică comercială referitoare la import, ca neaflându-se pe teritoriul vamal al Comunităţii, în măsura în care nu sunt nici puse în liberă circulaţie sau plasate sub un alt regim vamal, nici utilizate sau consumate în alte condiţii decât cele prevăzute în reglementările vamale;
b)mărfurile comunitare pentru care există o astfel de dispoziţie în conformitate cu legislaţia comunitară care reglementează domenii specifice beneficiază de măsurile legate în mod obişnuit de exportul mărfurilor, pe baza plasării lor într-o zonă liberă sau un antrepozit liber.