Capitolul 2 - MĂRFURI REINTRODUSE - Regulamentul 2913/12-oct-1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 28 Aprilie 2015
CAPITOLUL 2:MĂRFURI REINTRODUSE
Art. 185
(1)Mărfurile comunitare care, după ce au fost exportate, sunt reintroduse pe teritoriul vamal al Comunităţii şi puse în liberă circulaţie în decursul unui termen de trei ani sunt scutite de drepturi de import la solicitarea persoanei interesate.
Cu toate acestea:
- termenul de trei ani poate fi depăşit pentru a lua în considerare împrejurările speciale;
- atunci când, înaintea exportării lor de pe teritoriul vamal al Comunităţii, mărfurile reintroduse sunt puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero datorită utilizării lor în scopuri speciale, se acordă scutirea de drepturi în conformitate cu alineatul (1) numai dacă ele urmează să fie reimportate în acelaşi scop.
Atunci când scopul pentru care mărfurile respective urmează să fie importate nu mai este acelaşi, valoarea drepturilor de import aferente lor se reduce cu oricare valoare încasată la prima punere în liberă circulaţie a mărfurilor. În cazul în care cea de-a doua valoare o depăşeşte pe cea încasată la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor reintroduse, nu se acordă nici o rambursare.
(2)Scutirea de drepturi de import prevăzută la alineatul (1) nu se acordă în cazul:
a)mărfurilor exportate de pe teritoriul vamal al Comunităţii în regim de perfecţionare pasivă numai dacă acele mărfuri rămân în aceeaşi stare în care au fost exportate;
b)mărfurilor care au făcut obiectul unei măsuri a Comunităţii ce a implicat exportarea lor în ţări terţe. Împrejurările şi condiţiile în care se poate renunţa la această cerinţă se stabilesc în conformitate cu procedura comitetului.
Art. 186
Exonerarea de drepturi de import prevăzută la articolul 185 se acordă numai dacă mărfurile sunt reimportate în aceeaşi stare în care au fost exportate. Împrejurările şi condiţiile în care se poate renunţa la această cerinţă se stabilesc în conformitate cu procedura comitetului.
Art. 187
Articolele 185 şi 186 se aplică mutatis mutandis produselor compensatoare iniţial exportate sau reexportate ca urmare a unui regim de perfecţionare activă.
Valoarea drepturilor de import legal datorate se stabileşte pe baza normelor aplicabile în cazul regimului de perfecţionare activă, data reexportului fiind considerată ca data punerii în liberă circulaţie.